Scandal mare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Calea Aradului din Timişoara. Poliţişti, jandarmi dar şi mascaţii de la forţele speciale au intervenit după ce un şofer băut a intrat cu BMW-ul în trei autoturisme parcate pe marginea drumului. Şoferul turmentat a fost cu greu scos din mâinile unuia dintre proprietarii autovehiculelor avariate.

Pe internet au aparut imagini cu o femeie batuta crunt. Potrivit unor zvonuri din presa, victima ar fi sotia presedintelui PC Neamt, care a si depus plangere la politie impotriva sotului sau, Cristian Liciu.

Un tânăr de 31 de ani din Timişoara a găsit o modalitate rapidă de a face rost de bani. El a închiriat o maşină de la o firmă de specialitate, iar apoi a început să îl şantajeze pe patronul societăţii că va da foc autoturismului dacă nu îi plăteşte 600 de euro. Mai mult, suspectul chiar a vândut autovehiculul la un service specializat în dezmembrări.

Eveniment

Polițist din Timișoara, trimis în judecată după ce ar fi dat ponturi hoților care au furat de un milion de euro din casele unor medici și afaceriști
Un agent de poliție din Timișoara a ajuns în fața instanței, fiind acuzat că ar fi oferit informații unei persoane cunoscute pentru furturi din case despre o locuință și un seif cu bani. Potrivit News.ro, polițistul de la Secția 5 ar fi aflat detaliile în timpul unei intervenții la care a participat în timpul serviciului, iar ulterior le-a transmis pentru a facilita un posibil furt.

Cinema

PROGRAM. Filme despre fotbal, suporteri și povestea Politehnicii Timișoara, la a doua ediție a festivalului TMFF
Timișoara găzduiește, între 5 și 8 noiembrie, a doua ediție a Timișoara Football Film Festival (TMFF), un eveniment dedicat filmelor despre fotbal și comunitățile din jurul acestui sport. Proiecțiile vor avea loc la cinematografele Timiș, Victoria, Johnny și Studio, iar o parte dintre ele vor fi urmate de discuții cu invitați, printre care Adrian Mutu, Dan Alexa și Romario Benzar.

Ştiri din Timiș

Ce trebuie să învețe studenții pentru a face față cerințelor de pe piața muncii. Concluziile unui proiect derulat de UVT
Universitatea de Vest din Timișoara a încheiat un proiect prin care 276 de studenți au participat la activități de formare, stagii de practică și programe de învățare în mediul profesional. Studiile realizate în cadrul proiectului arată că absolvenții trebuie să își dezvolte nu doar cunoștințele de specialitate, ci și capacitatea de a rezolva probleme, de a lua decizii și de a lucra în echipă.

România

„Radarul Balastierelor”, finalizat tehnic, dar încă nefuncțional. Ce mai trebuie făcut pentru a putea fi folosit
Aplicația „Radarul Balastierelor”, concepută pentru monitorizarea exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată deocamdată. Pentru punerea în funcțiune sunt necesare adoptarea unei Hotărâri de Guvern, stabilirea responsabilităților instituțiilor implicate și definitivarea soluției tehnice pentru găzduirea și administrarea sistemului.

Ştiri din Timiș

PMT cedează terenul pe care CJT vrea să facă o parcare supraetajată lângă „Județean”. Primele lucrări, la anul
Parcarea multietajată promisă de Consiliul Județean Timiș la Spitalul Județean face un nou pas spre realizare. Primăria Timișoara a acceptat parteneriatul cu CJT și va pune la dispoziție un teren de 9.700 de metri pătrați de pe strada Arieș, în timp ce administrația județeană va finanța și construi parcarea. 1

Eveniment

Accident în sensul giratoriu Reșiței din Timișoara. Un copil de 7 ani a fost rănit
Un copil în vârstă de 7 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe Calea Șagului din Timișoara, după ce două mașini s-au lovit în sensul giratoriu.

Ştiri din Timiș

Fosta manageră a Spitalului Municipal Timișoara și alte două angajate, trimise în judecată pentru falsificare de acte
Trei persoane cu funcții de conducere în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au fost trimise în judecată pentru fals intelectual în formă continuată, după ce ar fi semnat 22 de decizii de încetare a contractelor de muncă, cu date nereale. 1

Eveniment

A ajuns la spital după ce a lovit trei mașini parcate în Sânandrei
Un accident în lanț a avut loc pe o stradă din Sânandrei, unde un șofer de 40 de ani a lovit trei mașini parcate. Bărbatul a fost rănit și dus la spital.