Vitezomanii, dar și ceilalți șoferi indisciplinați au avut o săptămână grea, în Timiș. Aproape o mie dintre cei care circulă pe drumurile din județ s-au ales cu amenzi sănătoase pentru că au încălcat regulile de circulație.
Sfârșitul lui iulie și începutul lui august au adus pe drumurile din Timiș o blocadă a polițiștilor de la Rutieră. Oamenii legii au ieșit masiv pe străzi și au împărțit amenzi de sute de mii de lei în numai câteva zile.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost chemat, joi după-amiază, la audieri la sediul DNA Timiș, în dosarul în care conducerea IPJ Timiș este acuzată de abuz în serviciu. Bojin a fost chemat să dea declarații despre un accident pe care președintele CJT l-ar fi provocat pe autostrada care face legătura între Lugoj și Traian Vuia.
Vineri a fost război împotriva vitezomanilor, în județul Timiș. Polițiștii de la rutieră au împărţit amendă după amendă celor care au călcat prea tare pedala de accelerație. Recordmen de viteză a fost un şofer prins cu 155 km/h, pe DN 6.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.