În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigaţii criminale şi ordine publică, i-au depistat pe M. Daniel, de 23 ani şi O. Bogdan, de 16 ani, ambii din localitatea Făget, judeţul Timiş, care în noaptea de vineri spre sâmbătă, au pătruns în incinta unei societăţi comerciale de unde au sustras bani, băuturi alcooliceşi nealcoolice.
Poliţiştii Postului de Poliţie Pietroasa au finalizat cercetările, cu propunerea de terminare a urmăririi penale şi întocmirea rechizitoriului în vederea sesizării instanţei de judecată, în dosarul privind pe A. B. de 16 ani, din comuna Pietroasa, judeţul Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevazută şi pedepsită de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 şi Vasile C. de 23 ani, din aceeaşi comună, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare unui autovehicul spre conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 al.3 din OUG 195/2002 republicată.
Utile
Joi, 16 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la proiecții, spectacole de teatru, evenimente pentru tineri în Complexul Studențesc, dar și la o întâlnire a bicicliștilor.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
1
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
1
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5