Poliştii nu au o preferinţă anume pentru
adversarul din turul III preliminar al Ligii Campionilor,
dar îşi doresc un partener de competiţie
accesibil, şi asta pentru a merge mai departe.
Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat joi că fotbalul românesc va avea de suferit din cauza promovării unor arbitri fără valoare.
Marian Iancu a ajuns la un acord cu oficialii lui Poli
Iaşi pentru trecerea a patru fotbalişti din lotul
bănăţenilor, deocamdată sub formă
de împrumut. Este vorba despre Florin Sandu, Cristi
Scutaru, Sebastian Cojocnean şi Adrian Poparadu.
În prima zi a lunii iulie, la stadionul Fortuna din
Covaci s-a reunit lotul în vederea pregătirii
noului sezon.
Deşi erau în atenţia clubului, Cosmin Contra şi Paul Codrea nu vor fi ofertaţi de „Poli”.
Ştiri din Timiș
Un teren sintetic de fotbal și o pistă de alergare vor fi amenajate în Dumbrăvița cu o finanțare de aproape 1,8 milioane de lei, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat parteneriatul cu administrația locală pentru realizarea investiției. Din valoarea totală a proiectului, 1,6 milioane de lei vor fi alocate din bugetul județului, iar diferența va fi suportată de Primăria Dumbrăvița.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează, în perioada 6-30 iulie, ediția din acest an a programului „Turning Point”, prin care sunt prezentate proiectele de absolvire ale studenților din programele de licență și master. Evenimentele se vor desfășura în mai multe spații din Timișoara și includ expoziții, prezentări de modă și manifestări în aer liber.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Magistrala Verde intră în linie dreaptă: Primăria Timișoara a lansat licitația pentru constructorul proiectului de 115 milioane de lei cu TVA, care va transforma Calea Șagului într-un coridor cu benzi pentru autobuze, trotuare moderne și mai multe spații verzi.
3
Ştiri sportive
Pilotul timișorean Radu Benea continuă sezonul de excepție din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Sportivul s-a impus fără emoții la categoria turisme în cea de-a patra etapă a competiției, desfășurată la Reșița, unde a stabilit și un nou record al traseului de pe Valea Domanului.
1
Mapamond
Activitatea eruptivă a vulcanului Etna a determinat autoritățile italiene să închidă parțial spațiul aerian din sudul Siciliei, duminică, 5 iulie, ceea ce a dus la restricționarea operațiunilor pe aeroportul din Catania, transmite EFE, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Norvegia a produs șocul optimilor Cupei Mondiale 2026, eliminând Brazilia cu 2-1, în timp ce Anglia a trecut cu emoții de Mexic, scor 3-2, deși a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică. Cele două naționale se vor înfrunta acum pentru un loc în semifinalele competiției.
România
Zece cetățeni români au fost arestați în Spania după ce Guardia Civil a destructurat o grupare specializată în furturi din camioane aflate în mers, folosind așa-numita „metodă a surferului”
3
Cariere de Poveste
Drumul parcurs de Adina Rău către seismologie nu a fost unul liniar. Deși a copilărit printre seismografe și a crescut în curtea Observatorului Seismologic din Timișoara, a ales inițial o cu totul altă direcție, absolvind Finanțe-Bănci și lucrând în contabilitate. Destinul avea însă alte planuri. O experiență trăită pe teren, alături de cercetători din întreaga lume, i-a schimbat definitiv parcursul profesional și a readus-o acolo unde, poate fără să știe, îi era locul încă din copilărie.
1