Cotidianul croat Jutarnji List a anunţat, luni, că poliţia germană a extins cercetările referitoare la acuzaţiile aduse cu ocazia meciului din Liga Europa de anul trecut dintre Poli şi Dinamo Zagreb şi asupra clubului croat.
A fost anunţat lotul de jucători care va face deplasarea în Finlanda, la meciul ce va conta pentru etapa a treia a Europa League.
Mijlocaşul lui Poli Timişoara, Cosmin Contra, recunoaşte că a greşit şi a anunţat că vrea să îşi ajute în continuare echipa cât de mult poate. El a cerut fanilor şi presei să-i acorde o lună de linişte, pentru a se putea concentra la meciurile pe care echipa sa le va susţine în campionat, dar mai ales în Europa League.
FC Timişoara va susţine sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul Dan Păltinişanu, prima partidă a noului sezon al Ligii 1. Gândurile cu care noua formaţie a Poli, în frunte cu tehnicianul Vladimir Petrovic, porneşte la drum sunt mari. Toţi cei patru jucători care au semnat deja cu clubul îşi doresc aducerea la FC Timişoara a unui trofeu, fie că e vorba de cupă sau campionat.
Fostul jucător dinamovist Ianis Zicu a sosit joi după-masă la Timişoara. El a participat la orele serii la primul antrenament sub conducerea lui Vladimir Petrovic.
Eveniment
Pompierii din județul Timiș au intervenit în această seară în urma unor fenomene meteo, gestionând cinci misiuni în Timișoara, Lugoj și Bacova. Au fost îndepărtați mai mulți copaci și crengi căzute pe carosabil sau cabluri, fără a fi înregistrate victime.
Capitală Culturală
A XXI-a ediție a Festivalului de Operă și Operetă, în aer liber, de la Teatrul de Vară al Timișoarei se va desfășura în perioada 27 – 30 august 2026, cu spectacole în fiecare seară, de la ora 20:00, în Parcul Rozelor.
Ştiri din Timiș
Parteneriatul dintre Primăria Timișoara și Asociația Plai pentru transformarea fostei baze sportive Uszoda într-un campus cultural, educațional și sportiv a picat la vot în Consiliul Local. Proiectul nu a strâns numărul necesar de voturi, după critici din partea PSD, PNL și AUR.
1
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat marți că nu mai pune „nicio condiție” pentru învestirea noului Guvern, cerând doar o majoritate de 233 de parlamentari. Declarația marchează o schimbare de poziție: șeful statului nu mai exclude explicit voturile AUR pentru formarea majorității, după ce anterior respinsese această variantă.
Ştiri din Timiș
Au fost publicate rezultatele inițiale la Evaluarea Națională 2026. În Timiș, 79,43% dintre elevii care au susținut examenul au obținut medii de cel puțin 5, înainte de contestații. Niciun candidat nu a încheiat examenul cu media 10. Cei nemulțumiți pot depune contestații în perioada 1–3 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea acestora.
Capitală Culturală
În stagiunea 2025/2026, Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a jucat 97 de reprezentații, iar evenimentele sale au atras 12.361 de spectatori, conform bilanțului oficial al instituției. Pe lângă spectacolele din repertoriu, sezonul artistic abia încheiat a cuprins programe de pedagogie și mediere culturală, colaborări internaționale și turnee. Următoarea stagiune se va deschide pe 18 septembrie 2026 cu musicalul „Sister Act”.
Ştiri din Timiș
Tramvaiele 7 și 9 vor circula miercuri, 1 iulie, pe trasee deviate, între orele 7:30 și 15:00, din cauza lucrărilor de reparații la intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. STPT introduce și două linii speciale de autobuz.
Ştiri din Timiș
O nouă ediție a evenimentului Retro Parada Verii, organizat de Retromobil Timiș, va avea loc sâmbătă, 11 iulie, în intervalul orelor 10:00-14:00, în centrul orașului Jimbolia, în fața primăriei și în piețele adiacente.