A ratat un penalty, dar a înscris din acţiune. Bojan Golubovic a fost prima dată demon şi apoi înger şi a provocat, celor de la ACS Poli Timişoara, înfrângerea de vineri seara, în deplasarea de la Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1 – 0. Timişoara a legat ceva mai bine pase, dar aceasta e prea puţin pentru a dori victoria. E drept că şi valoarea lotului e cam subţire.
Conducerea administrativă a celor de la ACS Poli găsise partida ideală pentru a acoperi perioada de minivacanţă în care meciurile naţionalei de fotbal întrerupseseră campionatul Ligii 1. Timişorenii urmau să se deplaseze la Cluj pentru un amical cu CFR, fostă echipă a lui Aurel Şunda. Din păcate, partida a căzut, fiind înlocuită cu un meci „în familie”.
Unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai ACS Poli, Cristi Scutaru, spune că echipa sa merge la Bucureşti să ia trei puncte. El a avut şansa să trăiască emoţiile unui asemenea meci greu cu Steaua şi cu FC Politehnica, atunci când echipa sa a eliminat-o în Cupă acum doi ani, dar şi alături de Dinamo, echipă de unde s-a (re)întors în Banat.
Un meci mai puţin reuşit, cel cu Gaz Metan, urmat de unul excelent, dublat şi de un gol, sunt rezultatele lui Cristi Boldea sub culorile celor de la ACS Poli. Fotbalistul nu s-a descurajat după jocul nereuşit şi, după o discuţie cu antrenorul Velcea, a avut o zi excelentă la malul mării.
Cantonamentul celor de la ACS Poli Timişoara continuă în Austria. Din păcate, amicalul cu Karparty Lvov a căzut, iar ân aceste condiţii antrenorul Valentin Velcea a fost nevoit să le ofere elevilor săi un partener de joc „subţire". Până la urmă a fost un meci de verificare cu o echipă de liga a patra austriacă.
Turism
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2