Reprezentanții clubului de fotbal ACS Poli Timișoara au scris pe pagina de Facebook că nu vor mai putea utiliza vestiarele de la stadionul Dan Păltinișanu, conform a ceea ce li s-a comunicat de reprezentanții Consiliului Județean Timiș, proprietarii arenei. Liderul CJ Timiș spune că cele două părți ar putea ajunge la o înțelegere pentru ca reprezentanții clubului să plătească o chirie pe vestiare și birouri, pentru a sta acolo permanent, cu excepția zilelor când alte echipe închiriază stadionul pentru meciuri.