Cu braţele pline cu flori, dar cu gândul la viitorul lor. Aşa au întâmpinat fotbaliştii de la Poli ziua de 8 martie. Ei au împărţit femeilor garoafe, ştiind că acţiunea clubului din acest an ar putea fi ultima de acest fel la care iau parte. Incertitudinea legată de viitorul lui Poli nu îi lasă indiferenţi pe elevii lui Velcea.
Poli şi-a continuat seria meciurilor amicale în ţară cu o nouă dispută în compania unui adversar din Liga a III-a. Băieţii lui Velcea au învins sâmbătă, la Lugoj, pe Autocatania Caransebeş cu 3-0, prin golurile lui Axente, Gorobsov şi Popovici.
Vechea dispută dintre Marian Iancu, şeful FC Politehnica Timişoara, şi Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a inflamat brusc marţi dimineaţa, după ce un cotidian de sport central a publicat stenogramele discuţiilor purtate la FRF după retrogradarea celor de la Poli şi de la Universitatea Craiova.
Dacă Politehnica Timişoara nu va avea zilele numărate atunci cu siguranţă are viitorul fotbalistic asigurat. Tinerii de la echipă sunt convocaţi rând pe rând la echipele naţionale de juniori. Doi dintre cei mai de perspectivă fotbalişti români aflaţi în lotul lui Vali Velcea, Andrei Dăruiala şi Florin Ilie, au primit noi solicitări pentru a se prezenta la lotul naţional de Tineret al României.
Vali Velcea a găsit meciul ideal pentru a readuce moralul elevilor săi la cote mai bune. Formaţia alb-violetă s-a deplasat sâmbătă la liderul seriei a cincea a Ligii a treia şi a câştigat, după un meci mai mult decât amical, la un scor ce nu lasă loc de comentarii: 5 – 0. Deplasarea a durat doar o jumătate de oră, adversari fiind cei de la AC Recaş
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.
Ştiri din Timiș
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.
Eveniment
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.
Turism
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.
Sănătate
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.
România
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult.
3
Ştiri din Timiș
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.