tion.ro Web analytics

Podul Jiul, investiția de 5 milioane de euro plănuită de Primăria Timișoara, poate intra în linie dreaptă, dar numai după ce PMT cumpără baza sportivă de pe malul Begăi ce stă în calea acestuia. S-a dat mână liberă negocierilor cu proprietarul, construcțiile în discuție fiind estimate la aproape 266.000 de euro.
Se lucrează și nu prea pe șantierele de la podurile din zona Iosefin. Muncitorii firmei care se ocupă de Podul Dragalina au început să monteze balustrada, dar au fost puși să o dea jos, pentru că nu era finisată cum trebuie. Lucrările înaintează greu, iar în zonă au loc tot mai multe accidente, dar deocamdată nu pot fi montate semafoarele.
Primii șoferi ar trebui să poată traversa Bega pe Podul Dragalina luni dimineață. Cel puțin aceasta este dorința celor din primărie, care spun că se lucrează la foc continuu pe ultima sută de metri. S-a pus asfaltul pe trotuare, s-a așternut stratul de uzură, iar weekendul acesta se vor face marcajele pentru ca de luni să se poată circula inclusiv cu tramvaiele. Fără semaforizare însă.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 6 mai 2024, în Timișoara?
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.

Mapamond

A murit actorul Bernard Hill, căpitanul Titanicului
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.

Eveniment

Tânăr descoperit mort într-un apartament din Timișoara
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.

România

O biserică de lemn din județul Alba a ars după slujba de Paşti
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES. 2

Ştiri din Timiș

Mitropolitul Banatului, mesaj pentru credincioși: Hristos Și-a biruit moartea, dar și moartea noastră
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.

Turism

FOTO. Insula Paștelui: de unde denumirea, ce este cu statuile și ce se poate face în prezent aici?
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Hristos a înviat! Mii de timișoreni au mers la catedrală să ia Lumina Sfântă
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului. 9

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 mai 2024, în Timișoara?
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici