Până să construiască noi poduri peste Bega, reprezentanţii Primăriei Timişoara trebuie să reabiliteze actualele poduri care au depăşit cu mult durata de exploatare pentru care au fost proiectate şi n-au mai trecut prin lucrări de consolidare. Iar asta o spun chiar autorităţile locale. Aleşii urmează să aprobe studiile de fezabilitate pentru reabilitarea Podului Ştefan cel Mare şi a Podului Eroilor, investiţii estimate la peste 3,3 milioane de euro.
Chiar dacă lucrările de modernizare de pe bulevardul General Ion Dragalina au fost finalizate în urmă cu câteva săptămâni, primarul Nicolae Robu a ţinut să le inaugureze marţi. Vorbim despre o modernizare care a costat peste 200.000 de euro, pe un drum de 350 de metri lungime, potrivit oficialilor primăriei. Autorităţile locale au în plan şi lărgirea Podului Ştefan cel Mare din aceeași zonă, care necesită oricum lucrări de consolidare.
Mapamond
Guvernul britanic a declanşat măsuri de urgenţă, printre care eliberarea anticipată a unor deţinuţi şi amânarea unor procese, pentru a reduce supraaglomerarea închisorilor, scrie AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
2
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
1
Mapamond
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare în zona abdomenului miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES. UPDATE. Premierul, în stare gravă
România
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.
Ştiri sportive
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”.
1