Primarul Timișoarei spune că marile proiecte de infrastructură ale municipalității sunt pur și simplu boicotate de către inspectorii Agenției de Mediu, care nu dau avizele necesare pentru începerea șantierelor. Este cazul Pasajului Solventul, Podului Jiul și Bulevardului Sudului, proiecte care nu pot avansa din lipsă de avize.
O zi mai târziu decât era anunțat, Podul Eroilor a fost redeschis circulației, marți, imediat după ora 13. Primarul Nicolae Robu a ținut să marcheze momentul în direct pe Facebook, filmat de consilierul personal Cătălin Iapă. Lucrările nu sunt finalizate însă, iar momentul a fost perturbat de vântul care bătea cu putere.
S-a deschis în sfârșit circulația de pe Podul Mihai Viteazul spre primărie, pe str. 20 Decembrie, după trei săptămâni de șantier, însă drumarii de la SDM nu vor pleca prea curând din zonă. Șantierul se mută în fața primăriei, pe C.D. Loga, dar și între Catedrala Mitropolitană și Podul Mihai Viteazul, pe Bd. Regele Ferdinand. Se va circula cu restricții!
Ştiri din Timiș
Studenții din Timișoara sunt invitați la un dialog despre carieră, educație și provocările începutului de drum profesional, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea Politehnica Timișoara. Întâlnirea va avea loc pe 27 martie, de la ora 18, în sala Auditorium a Centrului de Conferințe UPT.
Lugoj
O expoziție comemorativă dedicată compozitorului și dirijorului Ioan Vidu va fi organizată marți, 17 martie, de la ora 11, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj. Evenimentul marchează împlinirea a 95 de ani de la moartea marelui muzician.
Ştiri din Timiș
Simularea Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a a început luni, 16 martie, însă nu toate unitățile de învățământ din județul Timiș participă la testare. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, șapte școli nu organizează simularea din cauza boicotului cadrelor didactice, iar peste 200 de elevi sunt afectați de această situație.
Eveniment
În zona Banloc, un tânăr de 22 de ani a fost prins de polițiștii de frontieră conducând fără permis o autoutilitară. Este cercetat pentru conducere fără permis de conducere.
Eveniment
Un șofer din Ghana a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița după ce mașina lui, cu plăcuțe lituaniene, s-a dovedit a fi radiată și neînmatriculată.
1
Eveniment
Un bărbat de 32 de ani este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a fost prins la volanul unui autoturism înmatriculat în Elveția, deși avea permisul de conducere suspendat pe teritoriul României.
Sănătate
Odată cu debutul primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere. În această perioadă, tot mai multe persoane ajung să se confrunte cu simptome precum strănutul repetat, nasul înfundat sau mâncărimea ochilor, transmit medicii de la Spitalul Municipal Timișoara.
Utile
Luni, 16 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.