Senatorul Petru Ehegartner a decis să părăsească PNL şi să se înscrie în partidul condus de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: Partidul Liberal Reformator. În timp ce fostul senator liberal afirmă că nu se mai regăseşte în noul PNL, preşedintele liberalilor timişeni, Nicolae Robu, susţine că Ehegartner „greşeşte enorm” prin această decizie. De cealaltă parte, Ehegartner susţine că liberalismul nu mai există: „Există cei vânduţi lui Ponta şi cei devoraţi de Blaga”.
Viceprimarul liberal al comunei Săcălaz, împreună cu alţi doi consilieri locali aparţinând aceleiaşi formaţiuni politice au fost demişi din partid de organizaţia judeţeană PNL Timiş. Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Timiş, care a avut loc joi seara. Surse din cadrul Consiliului Local Săcălaz susţin că decizia de retragere a sprijinului politic nu va ajunge în plenul consiliului şi, prin urmare, componenţa acestuia va rămâne neschimbată.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, joi, că numele viitorului partid rezultat din fuziunea dintre PNL şi PDL va fi PNL. Vestea a strânit rumori în partid, unii democrat-liberali fiind total împotriva acestui lucru, în timp ce alţii sprijină fuziunea prin absorbţie a PDL în PNL. Vedeţi în continuare cum au primit vestea liderii PDL Timiş.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunțat, marţi, că în 21 iulie va fi stabilit candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale, iar în 26 iulie s-a decis decis convocarea Congresului comun PNL-PDL, când se va lua decizia politică a fuziunii.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că nu a semnat niciun armistiţiu cu preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, liberalii neputându-se împăca cu „scorul de 1 la 0” pentru social-democraţi”. Robu admite, totuşi, că niciunul dintre cele două partide nu poate să creeze o nouă majoritate confortabilă în Consiliul Local Timişoara şi nici în Consiliul Judeţean Timiş.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.