Fostul președinte al PNL, actual senator de Timiș, Alina Gorghiu, îi cere președintelui liberalilor „să deschidă ușile” astfel încât PNL să poată avea o colaborare cu UDMR, ALDE și inclusiv cu Victor Ponta. Ea crede că PNL trebuie să se miște mai alert și să facă public strategia politică, între care și cinci mari proiecte pentru România.

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu susține că Președintele Klaus Iohannis a luat o decizie calculată privind revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. Ea susține că în ciuda acestui anunț, Președintele României nu își va schimba linia politică, și anume „toleranța zero față de corupție”.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi transmite liderului său de partid, Ludovic Orban, că a greșit pentru că nu s-a consultat cu primarii PNL înainte de a decide ca parlamentarii liberali să nu susțină modificările pe care PSD vrea să le aducă Codului Administrativ, pe care el le consideră bune. Printre modificările pe care coaliția majoritară vrea să le aducă se numără și introducerea de pensii speciale pentru primari și viceprimari. Unii deputați PNL susțin că adoptarea acestor modificări ar produce haos în sistemul de administrație.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a venit la Timișoara pentru a sărbători 143 de la înființarea partidului. Cu această ocazie, reporterul Tion.ro l-a întrebat pe liderul partidului care este poziția sa vizavi de incidentul dintre cei de la USR și Nicolae Robu. În timp ce liderul liberal s-a arătat foarte diplomat în declarații, primarul Timișoarei a considerat că Tion.ro este „nesimțit” punând aceste întrebări.
Primarul Nicolae Robu a explicat, vineri, de ce și-a dorit dezbatere publică pe tema sediului PSD Timiș. Cu ocazia asta, el a redeschis niște subiecte sensibile pentru liberali: cum erau social-democrații să cumpere sediul amintit cu doar 100.000 de euro, dar și cum au reușit chiar peneliștii să își achiziționeze spațiul ultracentral cu doar 15 euro...

Eveniment

A fost descoperit ghinionistul care a provocat incendiul și a distrus patru mașini pe Bogdăneștilor
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut după ce a dat foc vegetației uscate de lângă o parcare de pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara, iar flăcările s-au extins rapid, distrugând patru mașini.

Capitală Culturală

Relația dintre muzică și sănătate, explorată la Timișoara în cadrul unui forum european
European Music Council și Asociația Scena Muzicală aduc la Timișoara cea de-a 14-a ediție a European Forum on Music, conferința anuală dedicată muzicienilor și profesioniștilor din domeniu. Timp de patru zile, muzica va fi explorată ca instrument de vindecare, prevenție și conectare - de la practici muzicale clinice la inițiative comunitare care combat izolarea și încurajează participarea activă, inclusiv în spitale, penitenciare sau alte spații unde accesul la muzică este adesea limitat, susțin organizatorii.

Eveniment

Percheziții în forță la o firmă de curierat din Timiș. Prejudiciu de aproape 1 milion de lei
O firmă de curierat din Timiș este în centrul unei anchete de evaziune fiscală, după ce polițiștii au efectuat 19 percheziții în două județe. Prejudiciul calculat de anchetatori depășește 918.000 de lei.

Capitală Culturală

De la „moartea lui Dumnezeu”, la hipnoza tehnologică. Spectacol multimedia despre nihilismul contemporan, la Timișoara
Compania de arte performative adepth infusion anunță premiera la Timișoara a producției „Nietzsche says it’s way past your bedtime”, un spectacol multimedia care „explorează traiectoria filosofică a nihilismului - de la criza existențială a secolului al XIX-lea până la condiția tehnologică actuală, într-o lume care și-a pierdut sensul și a învățat să funcționeze fără el”, susțin realizatorii.

Mapamond

OMS confirmă cinci cazuri de hantavirus pe nava de croazieră Hondius
Organizația Mondială a Sănătății a confirmat cinci cazuri de hantavirus și trei decese la bordul navei de croazieră MV Hondius. Nava, aflată în drum spre Insulele Canare, transportă aproximativ 150 de pasageri din 23 de țări. OMS spune că riscul unei epidemii este redus, iar autoritățile monitorizează atent situația.

Utile

Restricții de trafic. Mai multe străzi din zona Pieței Traian, închise până în august
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat, la solicitarea companiei Porr Construct, închiderea traficului rutier pe strada Zăvoi, în Piața Petru Rareș și parțial pe strada Costache Negruzzi, în perioada 8 mai – 1 august 2026. 1

Ştiri din Timiș

Weekend la Iulius Town: Kendama România Pro Tour, Campionat de Fitness și Culturism și workshop pentru iubitorii de animale
fârșitul acesta de săptămână aduce competiția Kendama România – Pro Tour, la care vor participa Goia, E.T., Cojo și Miguel, dar și Cupa Timișoarei la Culturism și Fitness. Cei mai mici sunt așteptați la expoziția „Lumea Dinozaurilor și Plantelor Carnivore”, dar și la Teatru interactiv. Iar la Tucano Caffe ești invitat „La cafea cu Blănosul”.

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrări ample pe râul Bârzava. Se fac intervenții pentru prevenirea inundațiilor și protejarea malurilor
Echipele din cadrul Formației Deta a Administrației Bazinale de Apă Banat desfășoară, în această perioadă, lucrări de întreținere și siguranță pe râul Bârzava, în aval de localitatea Birda.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici