ADVERTORIAL. Pe 16 martie a avut loc la București o puternică reuniune europeană mai puțin obișnuită în România. Gazda a fost PNL. Au fost invitați lideri și aleși locali și regionali ai celei mai puternice familii din Uniunea Europeană, Partidul Popular European. La această reuniune și-a expus programul politic viitorul președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber. La nici o lună distanță, ALDE european anunța ALDE România că începe procedura de excludere a formațiunii lui Tăriceanu. Câteva zile mai târziu, socialiștii europeni au anunțat înghețarea relațiilor cu PSD. De ce sunt importante aceste semnale pentru alegerile europarlamentare și, mai ales, pentru soarta României în Europa?
ADVERTORIAL. De ce candidez, de ce PNL, de ce sunt cruciale europarlamentarele pentru omul obișnuit care se trezește dimineața, merge la serviciu, își privește copiii crescând, se roagă la Dumnezeu să fie sănătos, achită rate? Oamenii așteaptă de la mine argumente, vor să aibă încredere. Au uitat sentimentul acesta... Unii se îndoiesc că un om căruia nu-i lipsește nimic, e celebru, e fericit în familie, a văzut lumea, renunță la o importantă emisiune de televiziune pentru politică fără un motiv ascuns.
Mai multe panouri electorale ale PNL, amplasate în apropierea unor intersecții din Timișoara și care au fost declarate ilegale, recent, de Biroul Electoral Județean Timiș, în urma unei sesizări a PSD, vor rămâne, totuși, pe poziții. Asta după ce decizia BEJ Timiș a fost întoarsă de Biroul Electoral Central.
ADVERTORIAL. Recent, Guvernul PSD-ALDE s-a împrumutat de pe piața internațională de capital cu 3 miliarde de euro. Într-o singură zi, cu discreție. Din această sumă, 1,3 miliarde de euro au fost împrumutați pe 30 de ani la cea mai mare dobândă din Europa (4,65%). După doi ani de guvernare, „patrioții” de la PSD au împovărat România cu datorii de 20 de miliarde de euro. Ce ascunde această foame de bani?

Eveniment

Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.

Ştiri din Timiș

„Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect. 1

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 13

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu. 17

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici