Şi reprezentanţii partidelor politice se pregătesc de sărbătorile pascale. În timp ce liberalii anunţă că vor vopsi şi împărţi 1.200 de ouă în zona Pieţei Unirii din Timişoara, PSD Timiş organizează la sediul partidului un atelier de încondeiat ouă şi desen pentru copii.
Liberalii din Timiş au terminat o rundă de alegeri şi se pregătesc de alta. Este vorba însă doar de cei din Timişoara. Cum preşedinte al PNL Timiş a fost ales Nicolae Robu, acesta va renunţa la conducerea PNL Timişoara. Vedeţi cine face parte din noul Birou Politic Teritorial al PNL Timiş!
Patru persoane s-au înscris în cursa pentru şefia filialei Timiş a PNL şi un număr record de candidaţi pentru celelalte funcţii de conducere. Lupta cea mare se va duce însă între actualul lider interimar al PNL Timiş, Nicolae Robu, şi consilierul judeţean Sorin Supuran. Cât despre ceilalţi doi contracandidaţi la preşedinţie, Robu nu le ştie nici măcar numele exact.
Nume noi în lupta pentru preşedinţia filialei Timiş a PNL. Actualul lider interimar al organizaţiei judeţene, Nicolae Robu, va avea cu siguranţă un contracandidat. Consilierul judeţean Sorin Supuran, fost primar al comunei Biled şi fost şef al Autorităţii Rutiere Române, va candida pentru şefia PNL Timiş.
Liberalii din Timiş se pregătesc de alegeri interne. Până acum şi-a anunţat candidatura numai actualul preşedinte intermar al PNL Timiş, Nicolae Robu, care a declarat, vineri, că nu exclude nici o eventuală candidatură a sa la Primăria Timişoara. Europarlamentarul Cristian Buşoi nu va candida la şefia PNL Timiş.

Ştiri din Timiș

Cu PUG-ul din 2023 anulat, Primăria Timișoara continuă demersurile pentru unul nou. Prima dată consultă piața
Primăria Timișoara pregătește elaborarea unui nou Plan Urbanistic General, care să stabilească direcțiile de dezvoltare ale orașului până în 2040. Municipalitatea a lansat consultarea pieței pentru fundamentarea achiziției documentației, un proces estimat la 57.500 de ore de muncă specializată.

Ştiri din Timiș

Doi studenți din Timișoara, premiați cu câte 2.000 de euro pentru proiecte despre inteligență artificială și sere autonome
Doi studenți ai Universității Politehnica Timișoara au câștigat câte 2.000 de euro pentru lucrările lor de licență și disertație, în cadrul unui concurs național la care au fost înscrise 561 de proiecte din 42 de universități. Cristina Gușiță și Miroslav-Zvonco Maletici se numără printre cei zece câștigători ai primei ediții a competiției „10 lucrări de 10”, în care au fost premiate cercetări din domenii precum inteligența artificială, sustenabilitatea și sănătatea mintală.

Capitală Culturală

Costume populare vechi de peste 100 de ani, expuse la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Cămăși și catrințe de la sfârșitul secolului al XIX-lea, broderii tradiționale, salbe de monede și podoabe purtate de comunitățile din Banat vor putea fi admirate într-o nouă expoziție la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul este programat joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, iar expoziția aduce în prim-plan bogăția portului popular și diversitatea culturală a regiunii.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 3

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 3