Candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și-a prezentat, luni, la Sânmihaiu Român, planul pentru bicicliști. El dorește ca viitorul consiliu să preia pista existentă pe malul Begăi, dar și să construiască alte piste noi prin județ, cum ar fi autostrada de biciclete în jurul Timișoarei, o pistă care să lege Timișoara de Szeged și o pistă care să unească podgoriile din județ.
O societate din Voluntari, județul Ilfov, se ocupă de studiul de prefezabilitate pentru așa-zisa autostradă de biciclete a Timișoarei, estimată la 4 milioane de euro. Primăria a semnat deja contractul, în valoare de aproape 15.000 de euro. Autostrada ar trebui să lege orașul pe relația est-vest și nord-sud, pe o distanță de 17,5 km.
În vreme ce autoritățile din marile orașe europene „desenează” benzi speciale pentru bicicliști, pentru perioada post-pandemie, primarul Timișoarei îi îndeamnă și el pe timișoreni să folosească mijloacele de transport alternative. El nu o poate face, căci stă „cam departe”. În plus, nu ar putea pedala în costum. Doar alți oficiali o pot face.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
3
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1
Ştiri din Timiș
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.