Picnic Atipic este noua serie de activități menite să promoveze orașul prin prisma unor evenimente de socializare derulate în jurul unor gustări și acompaniate de activități destinate copiilor, tinerilor și seniorilor. Inițiativa aparține Organizației de Management al Destinației Timișoara, care va realiza proiectul în colaborare cu Asociația Patronală Horetim.
În 29 și 30 iulie, Primăria Comunei Otelec și Asociația My Banat vă invită să descoperiți câmpiile întinse ale pustei bănățene. În cele două zile, doritorii, localnici ori turiști, pot participa la o serie de ateliere și activități și pot degusta produse din bucătăria tradițională bănățeană în localitatea Otelec.
Cel mai tare picnic din Timișoara va avea loc în acest weekend la Iulius Town. Pe lângă mâncare delicioasă, concerte, mii de premii și reduceri, timișorenii vor avea parte și de o porție copioasă de râs. Natanticu și Alex Zob sunt puși pe glume și promit un spectacol savuros de la prima la ultima replică. Și pentru a face distracția și mai interesantă, cei mici sunt așteptați la ateliere de creație și teatru de păpuși. Mai multe detalii găsești pe site-ul Iulius Town.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier produs pe strada Petöfi Șandor din Dumbrăvița. Tânărul circula regulamentar pe prima bandă când a fost lovit de un autoturism al cărui șofer ar fi schimbat direcția de deplasare.
1
Mapamond
Un comandant naval spaniol, detașat la baza britanică de la Northwood, a fost suspendat și anchetat după ce a început o relație cu o femeie de origine rusă, cunoscută prin intermediul aplicației de întâlniri.
Ştiri din Timiș
Noi oportunități de colaborare între firmele din Timiș și companiile turcești. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD au organizat un forum dedicat dezvoltării relațiilor economice dintre România și Turcia. Evenimentul a reunit 66 de participanți și a pus în discuție proiecte, investiții și noi parteneriate de afaceri.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că România nu mai poate aștepta și că, în această săptămână, va avea loc o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmată de desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Șeful statului spune că va nominaliza persoana care are cele mai mari șanse să obțină o majoritate în Parlament.
3
Ştiri din Timiș
Restricții noi pe autostrada A1, între Arad și Pecica, unde se fac lucrări de reparații pe aproape 9 kilometri. Până la mijlocul lui octombrie, traficul va fi deviat și se va circula bidirecțional pe o singură cale.
Eveniment
Doi tineri au fost reținuți după ce ar fi bătut un altul pe podul Michelangelo din Timișoara și i-ar fi furat telefonul și portofelul. Totul s-a întâmplat în toiul nopții, iar polițiștii i-au prins pe cei doi suspecți câteva ore mai târziu.
4
Capitală Culturală
Viața de zi cu zi, contrastele dintre tradiție și modernitate și transformările spectaculoase ale uneia dintre cele mai mari metropole ale lumii pot fi descoperite, în această perioadă, la Timișoara. Iulian Titus Moise își prezintă expoziția fotografică finală doctorală dedicată orașului Shanghai la Galeria 5.