tion.ro Web analytics

Dezvoltarea celei de-a cincea clădiri din complexul de birouri City Business Centre, din Piața 700 din Timişoara, a scos la lumină una dintre cele mai interesante descoperiri arheologice legate de cetatea Timişoarei. Este vorba de ecluza care controla columul de apă prezent în şanţul de apărare al vechii cetăţi a Timişoarei. Lucrarea nu a fost distrusă, ci a fost mutată, în mare parte, câteva zeci de metri mai departe, exact aşa cum era iniţial, pentru a deveni o atracţie pentru public, într-o piaţetă cu acces public. Lucrările au fost finalizate, iar acum curioșii pot admira situl în toată splendoarea sa.
Primarul Nicolae Robu le-a promis locuitorilor din cartierul Soarelui o piaţă agroalimentară civilizată încă din anul 2012. În 2013 a fost prezentat şi un proiect de amenajare a unei noi pieţe, plecând de la o construcţie deja existentă în acea zonă, care a fost lăsată în paragină. Începerea lucrărilor se tot amână însă, oficialii Primăriei Timişoara afirmând că investiţia nu poate fi realizată pentru că sunt probleme cu terenul.
Este stabilit, primarul Nicolae Robu îşi va pune în aplicare planul de a realiza o fântână în formă de soare, cu jocuri de lumini controlate de la distanţă, în cartierul în care locuieşte. Consiliul Local Timişoara a aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea unei fântâni arteziene pe strada Aştrilor, în mijlocul noii piaţete amenajate în cartierul Soareului, în faţa Şcolii nr. 30.
Hotărârea Consiliului Local Timişoara prin care se interzicea comercializarea de băuturi alcoolice şi ţigări lângă şcolile din municipiu nu prea poate fi pusă în aplicare. Primarul Nicolae Robu a afirmat că lucrările din zona Soarelui sunt întârziate din cauză că o firmă nu doreşte să îşi mute chioşcul în care comercializează băuturi alcoolice şi ţigări de lângă Şcoala Generală nr. 30, acolo unde ar trebui să fie construită o piaţetă. Edilul este supărat şi pe judecătorii timişoreni, care au dat dreptate patronului.
Varianta prin care ecluza cetăţii Timişoara, descoperită la realizarea lucrărilor de construcţie a complexului de birouri City Business Center, va fi mutată şi pusă în valoare prin amplasarea în cadrul unei piaţete special create în acest sens, este cea aprobată de specialişti. Pe masa comisiilor de specialitate au fost puse trei propuneri pentru prezervarea sit-ului. Celelalte variante presupuneau păstrarea vestigiilor în locaţia actuală, iar în condiţiile prezenţei pânzei freatice odată dezgropate s-ar fi distrus, sau reîngroparea lor.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 11 mai
Sâmbătă mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 11 mai 2024, în Timișoara?
Sâmbătă, 11 mai, continuă Harababura Vinyl Fair la Bastionul Theresia, iar în Piața Unirii are loc Parada Florilor.

Ştiri din Timiș

VIDEO. O nouă auroră boreală, surprinsă în imagini în mai multe localități din Timiș
În noiembrie anul trecut, un fenomen rar s-a putut vedea pe cer în România, dar și din Ungaria, unde s-a putut observa aurora boreală de un roșu aprins. Cel mai bine s-a văzut din Timiș. Fenomenul se repetă acum. 2

Ştiri din Timiș

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice pot fi admirate în Iulius Town
În acest final de săptămână, în Iulius Town, sunt așteptați iubitorii de satiră, care vor descoperi o expoziție cu peste 300 de caricaturi realizate de artiști români. Timișorenii care vin în Iulius Mall pot beneficia și de o spirometrie gratuită, iar cei care s-au înscris la Timotion au timp până sâmbătă să își ridice kit-urile din zona Cinema City. Iar copiii vor afla povestea „Celor trei purceluși” în cadrul Teatrului de Păpuși.

Eveniment

Fetiță de 7 ani, rănită după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în afara drumului, la ieșire din Timișoara
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina în afara drumului pentru a evita impactul cu o mașină care nu a acordat prioritate, în Timiș. În urma impactului, o fetiță de 7 ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Ştiri din Timiș

VIDEO. Spectacol făcut de zeci de elevi și profesori ai Școlii de Arte a CCAJT pe o stradă din Timișoara
Este Ziua Porților Deschise la Școala de Arte, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Instituția organizează, vineri, Ziua Porților Deschise. Toate specializările artistice ale școlii vin în întâmpinarea publicului cu un captivant caleidoscop de activități de la flashmob, la ateliere de arte vizuale, spectacole și expoziții.

Capitală Culturală

Seminar despre teatrul stradal și un atelier de tehnică bondage la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT
În cadrul Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, organizat de Teatrul Maghiar din Timișoara, vor avea loc un seminar și un atelier. Participarea este gratuită.

Eveniment

Un șofer beat și drogat a lovit o mașină pe autostrada A1, în Timiș. A fost oprit de polițiști
Un tânăr șofer a dat dovadă de un mare tupeu. El s-a urcat băut și drogat la volanul și a provocat un accident, lovind o altă mașină. Apoi și-a continuat nestingherit drumul până a fost oprit de oamenii legii.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici