Chiar dacă fosta administrație anunța că noua piață din cartierul Iosefin trebuie să fie gata în luna iulie, iar apoi avansa termenul de 3 august pentru deschidere, Ziua Timișoarei, lucrările nu sunt încă finalizate. Unii dintre muncitori se tolăneau vineri la umbră. Reprezentanții Primăriei Timișoara spun acum că piața trebuie să fie gata până în 30 septembrie.
Piaţa din zona Girocului a devenit „acasă” pentru oameni fără adăpost, câinii comunitari circulă în voie pe străzi, străzile sunt pline de gropi, unele nici măcar nu sunt iluminate, nici urmă de speranţă pentru şoferi să îşi parcheze maşina. Sunt numai câteva dintre problemele cu care se confruntă de ani de zile oamenii din zona Giorcului din Timişoara şi la care autorităţile par că nu găsesc niciun fel de soluţie.
Oraşele Timişoara şi Karlsruhe au sărbătorit săptămâna trecută 20 de ani de înfrăţire. O delegaţie timişoreană, condusă de primarul Gheorghe Ciuhandu, a fost prezentă în oraşul german, unde a fost ianugurată cu această ocazie o piaţă care poartă numele de Temeswarplatz.
Piata produselor bio: cerealele, mierea, fructele de padure produse in sistem ecologic in Romania iau drumul Germaniei, Austriei sau Belgiei. E vorba de materii prime - acestea sunt prelucrate si se reintorc pe piata romaneasca sub forma de produse bio, frumos ambalate, placute ochiului, la preturi de 4-5 ori mai mari!
Aproape 1500 de petarde, care erau vândute ilegal, au fost confiscate în cursul zilei de marți în urma unui control în piețele din Timișoara și din Lugoj.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.