Încet-încet, reprezentanții Primăriei Timișoara vor să curețe Piața Traian de persoanele certate cu legea. Recent, municipalitatea a evacuat din locuințele sociale din zonă două familii cu probleme, printre cei dați afară din apartamente aflându-se și cunoscuți hoți de buzunare din oraș. Momentan nu se mai pot face evacuări, dar curățenia din Traian continuă în luna aprilie a anului viitor.
În Piața Traian nu trebuie să existe locuințe sociale! Este părerea primarului Nicolae Robu, care spune că municipalitatea evacuează o familie din care ar face parte și cunoscuți hoți de buzunare din oraș.
Timișorenii ar urma să aibă la dispoziție două noi poduri peste Bega, care să facă legătura dintre zona Baader și Piața Traian, soluția aprobată în premieră fiind una de separare a traficului rutier și a celui pietonal și cel ciclist. Vedeți cum va arăta zona și malul Begăi după reamenajare, cu ajutorul unor imagini video.
Lugoj
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.
Ştiri din Timiș
Al doilea mare șantier de regenerare urbană din Timișoara începe în octombrie, în Piața Mocioni și pe mai multe străzi din zonă. Lucrările pe cei peste 26.000 de metri pătrați vor aduce mai mult spațiu verde și pietonal, dar și restricții de trafic.
2
Ştiri din Timiș
Tunelurile de pe A1 Margina–Holdea au fost străpunse în totalitate. Cele două galerii ale Tunelului 2, cu lungimi de 1.985 și 1.825 de metri, au fost finalizate vineri, după doi ani de lucrări, anunță CNAIR.
Ştiri din Timiș
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „3 zile în septembrie”, noua producție regizată de Tudor Giurgiu, despre o femeie care fuge de la propria nuntă după ce descoperă că logodnicul ei o înșală. Filmul urmărește, aproape în timp real, noaptea în care Bianca încearcă să-și lase în urmă viața de până atunci, pe străzile și plaja din Eforie Sud.
Eveniment
O femeie de 46 de ani a fost reținută de polițiști după ce a furat, în mod repetat, haine dintr-un magazin de pe Calea Șagului din Timișoara, prejudiciul fiind de aproximativ 7.500 de lei.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara continuă controalele în piețele agro-alimentare din oraș, verificând atât respectarea regulilor privind comercializarea produselor, cât și documentele celor care susțin că sunt producători. În urma verificărilor, au fost descoperite mai multe nereguli, iar 12 persoane au fost sancționate cu câte 7.500 de lei și au rămas fără atestatele de producător.
3