tion.ro Web analytics

Drepturi egale, dar nu și bucurii egale. Persoanele cu dizabilități din Timișoara au dreptul să poată merge pe trotuar sau pe stradă la fel ca orice om normal, fără să dea de obstacole. Sau să urce într-un mijloc de transport în comun. Problemele de care acestea se lovesc vor fi dezbătute de autoritățile locale, săptămâna viitoare.
Reprezentanții fundației „Pentru Voi” îi invită pe timișoreni la o nouă ediție a Galei „Pentru Voi”. Organizat cu scopul de a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, acest eveniment este menit să strângă fonduri pentru cele 200 de persoane cu dizabilități intelectuale care beneficiază de ajutorul fundației timișorene.
La Timişoara, Fundaţia Motivation Romania a lansat, marţi, un serviciu de transport special pentru persoanele cu dizabilităţi, prin intermediul căruia acestea beneficiază de un vehicul pentru transport adaptat nevoilor lor. Serviciul este deocamdată contra cost, cei de la fundaţie spunând că în baza unei legi primăria ar putea deconta totuși transportul. Reprezentanţii Primăriei Timişoara transmit că ar putea plăti acest serviciu, dacă va exista o cerere în acest sens şi consilierii  locali vor găsi necesar un parteneriat cu fundaţia. Asta pentru că Primăria Timişoara asigură deja transport pentru persoanele cu dizabilităţi prin intermediul unor microbuze speciale, aflate în grija RATT.

Eveniment

FOTO. Tânăr rănit după ce a lovit parapetul pe DN 6, în Calea Lugojului
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.

Ştiri din Timiș

Casierie închisă, restricții la taxe și urbanism. Program modificat la final de an la Primăria Dumbrăvița
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.

Capitală Culturală

Tradiția continuă. Concertul de Crăciun 2025 al comunității italiene, în decorul Bisericii Millennium
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.

Ştiri din Timiș

Toleranță zero la articole pirotehnice. Poliția Locală Moșnița Nouă anunță amenzi mari și pedepse cu închisoarea
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea. 4

Ştiri din Timiș

„Iubirea”, noua carte a părintelui Octavian Blaga, prezentată la UMF Timișoara alături de o reflecție asupra morții bune
Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.

Ştiri din Timiș

Fântâni arteziene, piațetă nouă și mai mult spațiu verde. Sânnicolau Mare își modernizează centrul cu o investiție majoră
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.

Eveniment

Bărbat reținut după ce și-a bătut concubina și i-a blocat ieșirea din casă
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.

Ştiri din Timiș

Salt spre viitor: UVT primește fonduri strategice și demarează un proiect energetic de referință în Dumbrăvița
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici