Marţi, toate agenţiile de presă anunţau că în două localităţi din Timiş au fost aprobate mai multe acorduri pentru explorarea şi eventual exploatarea de zăcăminte de petrol şi gaze. Este vorba de Periam şi Biled, iar toată lumea vorbea de gaze de şist. Cei de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale susţin că nu se pune problema de gaze de şist, ci doar de gaze naturale.
Guvernul a aprobat mai multe acorduri petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în apropierea localităţilor timişene Biled şi Periam. Prevederile acordurilor care au fost încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi compania East West Petroleum Corp sunt secretizate.
Pedeapsă primită după doi ani de procese pentru un tânăr de 23 de ani din Periam. El a fost condamnat la trei ani și două luni după ce, în 2011, a furat o mașină și a fost implicat și într-un accident de circulație. Mai mult, hoțul nici măcar nu avea permis.
Scandal la Periam, unde un cetăţean german de 63 de ani a scos pistolul şi a ameninţat trei persoane care au intrat cu o combină pe terenul său şi îi recoltau cerealele.
Reprezentanţii Primăriei Periam au iniţiat discuţii cu investitori privaţi din Germania pentru realizarea unei baze de tratament, a unui complex de bazine cu apă termală în localitate. Dacă demersurile avansează, timişenii nu vor mai fi nevoiţi să meargă până în Ungaria pentru a se bucura de băile termale în următorii ani.
Ştiri din Timiș
Lumea artei și a muzicii românești este în doliu după dispariția lui Valeriu Sepi, artist plastic, scenograf și percuționist, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai legendarei formații Phoenix. Avea 80 de ani și lasă în urmă o operă impresionantă, construită de-a lungul a peste cinci decenii de creație.
1
Eveniment
Poliția Locală Timișoara a desfășurat, în ultima săptămână, o amplă acțiune de control în apropierea magazinelor cu program non-stop. Agenții au vizat combaterea faptelor care afectează ordinea publică și confortul cetățenilor.
Ştiri din Timiș
Vineri după miezul nopții polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Păltiniș din localitatea Moșnița.
Ştiri sportive
Rezultatele din a opta zi a Cupei Mondiale 2026 au adus prima calificată matematic în șaisprezecimi. Mexicul și-a asigurat câștigarea Grupei A după succesul cu Coreea de Sud, în timp ce Canada a făcut spectacol cu Qatar și este foarte aproape de faza eliminatorie.
Ştiri din Timiș
Spune-ne cu cine ții și îți spunem ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan: fanii fotbalului pot alege acum din peste 300 de sortimente de bere din 25 de țări. Experiența târgului este completată de degustări în magazine, tombole și reduceri de până la aproape 50%.
Utile
Vineri, 19 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Turism
Considerat unul dintre cele mai spectaculoase orașe de pe coasta Adriaticii, Dubrovnik încearcă să găsească un echilibru între succesul turistic și calitatea vieții locuitorilor săi.
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere una dintre cele mai importante comunități care au contribuit la dezvoltarea orașului, în cadrul unui nou tur ghidat organizat de Asociația Turism Alternativ și Timișoara Free Tours. Evenimentul „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții” va avea loc duminică, 21 iunie, între orele 17:30 și 19:30, și face parte din proiectul „Turist la tine acasă”.