La finalul acestei săptămâni, Campionatul de Automobilism şi Karting Timiş va avea o nouă etapă. De această dată cursele de viteză se mută la Periam, acolo unde are loc în premieră un asemenea eveniment automobilistic.
Colecție de infracțiuni pentru un tânăr de 20 de ani din Jimbolia. El este cercetat de polițiști după ce a furat o mașină neînmatriculată, a condus-o fără permis și a mai făcut și accident cu ea.
Un copil de numai 4 ani din Periam a ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara după ce iubitul mamei sale l-a bătut, dând dovadă de o mare cruzime. Acum, micuţul este în comă profundă, iar şansele sale de supravieţuire sunt foarte mici.
Cruzime de nedescris pentru un tânăr de 20 de ani din localitatea timișeană Periam. Acesta l-a lovit fără milă pe fiul de numai 4 ani al iubitei sale, până când cel mic a ajuns în comă la spital, la Timișoara.
La vârsta la care alți tineri numai ce au pășit în primul an de liceu, doi băieți de 15 ani din Periam și-au stabilit alte priorități. Ei s-au specializat în spargerea de societăți comerciale și au dat lovitură după lovitură în satele din jurul comunei în care locuiau.
Utile
Vineri, 19 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Turism
Considerat unul dintre cele mai spectaculoase orașe de pe coasta Adriaticii, Dubrovnik încearcă să găsească un echilibru între succesul turistic și calitatea vieții locuitorilor săi.
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere una dintre cele mai importante comunități care au contribuit la dezvoltarea orașului, în cadrul unui nou tur ghidat organizat de Asociația Turism Alternativ și Timișoara Free Tours. Evenimentul „Germanii din Banat – colonizări, evoluții, revoluții și tradiții” va avea loc duminică, 21 iunie, între orele 17:30 și 19:30, și face parte din proiectul „Turist la tine acasă”.
Azi în Timișoara
Vineri, 19 iunie, începe Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la cinema pe terasă, la teatru sau la concerte.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese, însă anunță că va contesta decizia la CEDO. USR susține că sentința nu îi afectează actualul mandat de primar al Timișoarei, dar îl împiedică să candideze la funcții alese până în 2030.
1
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a pierdut definitiv procesul cu ANI privind conflictul de interese constatat în legătură cu un împrumut din campania electorală din 2020. Decizia ÎCCJ menține raportul ANI și poate avea consecințe asupra mandatului său și a dreptului de a candida.
9
Ştiri din Timiș
În așteptarea verdictului definitiv al ÎCCJ în procesul cu ANI, Dominic Fritz a transmis că nu își pierde mandatul de primar chiar dacă instanța îi respinge acțiunea. Edilul susține că riscă doar o sancțiune salarială și o interdicție de a ocupa funcții alese după încheierea mandatului.
2