Strada Mercy din zona Pieţei Unirii din Timişoara a fost plină sâmbătă de tineri. Elevii-reporteri ai Colegiului Naţional Bănăţean implicaţi în proiectul „Reporter de liceu” al Fundaţiei Soros România au pus la punct evenimentul „N.O.I. Spargem rutina!”.
Ceea ce trebuie să fi fost bucurie pentru reprezentanţii celor 14 agenţii europene care au venit să recruteze personal medical pentru lucru în străinătate, ar trebui să fie motiv de tristeţe pentru sistemul sanitar din România şi pacienţii săi: peste o sută de medici şi asistenţi medicali, aproape toţi tineri, au stat în faţa unei uşi a Hotelului Continental încă de dinainte de deschiderea Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice care a debutat sâmbătă dimineaţa la Timişoara.
Vineri noaptea, la Scottish Pub din Timişoara a fost din nou o înghesuială de zile mari, muzica retro (şi nu numai) fiind în centrul atenţiei. De această dată, răspunzător pentru crearea atmosferei a fost DJ JO, care de-a lungul setului său i-a distrat pe cei prezenţi cu o sumedenie de piese vechi din repertoriul unor artişti ca Roxette, Michael Jackson sau House of Pain.
Pasionaţii şi pasiunile lor şi-au dat din nou întâlnire la Târgul Colecţionarilor. Istoria sub formă de monede, cărţi poştale, tipărituri vechi sau timbre a fost adusă sâmbătă la restaurantul Lloyd din Timişoara de zeci de împătimiţi, timişoreni sau persoane venite de la sute de kilometri depărtare.
Ultimul concert din acest an susţinut la Timişoara de către cei de la Persona a adunat vineri seara în Bunker un public destul de numeros, piesele băieţilor fiind fredonate la unison de fanii trupei.
Ştiri din Timiș
Constructorul desemnat de Primăria Timișoara a montat plăcile turcoaz de pe Traseul Revoluției, dar, cu toate că mai durează până la inaugurare, au apărut deja primele degradări. Viceprimarul promite înlocuiri și remedierea tuturor problemelor înainte de recepție.
Eveniment
Trei tineri au ajuns în arest după ce ar fi furat scule în valoare de 4.000 de lei dintr-o casă aflată în construcție, la Ciacova. Polițiștii au reușit să recupereze cea mai mare parte a prejudiciului
Lugoj
Un bărbat din Lugoj, care colecta deșeuri de la cetățeni contra cost, a fost surprins aruncând gunoiul în pădurea din Tapia. Incidentul a stârnit reacția dură a primarului municipiului Lugoj, Călin Dobra, care califică fapta drept „o nesimțire de nedescris și o palmă dată tuturor celor care respectă acest oraș”.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului lansează o provocare inedită pentru timișoreni: un concurs dedicat fotografiilor „îndrăgostite” din arhivele de familie. Sub semnul nostalgiei și al poveștilor de iubire de altădată, instituția invită publicul să deschidă cufărul cu amintiri și să trimită o imagine vintage care surprinde dragostea așa cum era trăită înainte de anii ’90.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune reguli noi pentru traficul greu: restricții pe artere-cheie, o categorie nouă de tonaj, taxe mai mici pentru majoritatea camioanelor și plată rapidă a autorizațiilor. Proiectul va fi discutat la dezbaterea publică de miercuri, 18 februarie.
Ştiri din Timiș
Campania de colectare organizată de Asociația Druckeria săptămâna trecută s-a încheiat cu un val impresionant de solidaritate. Pungi, saci și cutii pline cu haine bărbătești au fost strânse în doar câteva zile pentru persoanele vulnerabile care ajung în centrele administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
România
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, scrie AGERPRES.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă pentru a treia oară să construiască o creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad, în Calea Lipovei. După un contract reziliat și o licitație anulată, patru firme s-au înscris la noua procedură lansată la final de 2025, pentru o investiția de 1,5 milioane de euro.