Membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit că Adrian Năstase îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi propus pentru liberare condiționată.
Gică Popescu a primit, miercuri, permisiunea de a părăsi Penitenciarul Rahova pentru 24 de ore. Fostul fotbalist va ieşi de după gratii joi şi va participa la înmormântarea tatălui său.
Concert inedit, sâmbătă seară, la Timișoara. Orchestra Filarmonicii Banatul a susținut un concert în curtea Penitenciarului Timişoara pentru deținuți, familiile lor, dar și pentru alți melomani din orașul de pe Bega. Evenimentul s-a desfășurat sub bagheta maestrului Aurel Manciu.
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost transferat din arestul Poliţiei Judeţene Iaşi la Penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi. Fenechiu a fost condamnat definitiv, săptămâna trecută, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”.
Imaginația nu are limite când vine vorba despre introducerea obiectelor interzise în închisoare. O demonstrează apropiații unui deținut de la Penitenciarul Timișoara care au încercat să introducă în pușcărie patru telefoane mobile ascunse în... șnițele.
Mapamond
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian.
3
Mapamond
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.
Ştiri din Timiș
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.
Eveniment
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei.
2
Ştiri din Timiș
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș.
2
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă.
3
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.