Se scrie un nou episod în „telenovela” pavajelor șotron din centrul Timișoarei. Piatra folosită pe unele străzi ar fi fost aleasă de celebrul arhitect Șerban Sturdza, susține sus și tare primarul Timișoarei. Numai că acesta spune că nu a avut nimic de-a face cu pavajul care este aranjat acum la marginea cartierului Cetate. În plus, spune că alegerea făcută de primărie nu coincide cu punctul său de vedere pentru o imagine urbană coerentă.
Primarul Nicolae Robu a venit cu o explicație pentru trotuarul-șotron montat pe o latură a Palatului Dicasterial, care a născut dezbateri aprinse printre timișoreni. El susține că, deși strada se află într-o zonă de protecție istorică, deci regulile sunt draconice, fix acolo a decis să facă o serie de experimente (unul de fapt) pentru a vedea cum arată. Și, pentru că nu i-a plăcut nici lui, îl va schimba. Între timp, ordinul de oprire a lucrărilor dat de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Timiș rămâne în vigoare.
Marea operațiune de reparare a trotuarelor din zona centrală mai așteaptă, pentru că SDM încă nu are pavajul necesar. Absolut toate trotuarele vor fi pavate, anunțau oficialii primăriei în urmă cu câteva săptămâni, dar peisajul din zona centrală este dezolant: o parte din trotuare sunt sparte, pline de noroi și mizerie. Iar nimeni nu știe când vor fi reparate.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2
Eveniment
Un agent de pază a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul unui eveniment organizat pe stadionul din localitatea Igriș, județul Timiș. Polițiștii au identificat rapid doi suspecți care au fost duși la audieri.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 1 august, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în zonele cu restricții de tonaj din Timișoara. Transportatorii și operatorii economici care tranzitează orașul sau efectuează livrări trebuie să respecte noul regulament aprobat de Consiliul Local și, în funcție de tonaj și destinație, să obțină permise speciale de acces.