Cum isi petrec romanii Pastele, ce pun pe masa, care e bugetul alocat acestei sarbatori? Cei mai multi dintre romani au un buget, pentru aceasta sarbatoare, intre 100 si 500 de lei, arata un sondaj IRES, dat publicitatii in ajunul Pastelui. Unii au taiat carnea de miel de pe lista, insa fara oua rosii nu se poate. Vezi cum arata, in cifre, Pastele la romani!
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a lansat o licitație pentru consolidarea DN 59B Cruceni – Livezile. Pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor, sunt puși la bătaie 77,8 de milioane de lei fără TVA.
Ştiri din Timiș
Peste 6.000 de copii au fost deja repartizați în clasele din care vor porni ciclul primar, în anul școlar 2024-2025. Mâine, 31 mai, începe a doua etapă de înscriere, în care vor fi repartizați copiii care nu s-au regăsit pe lista primelor opțiuni și vor fi redistribuiți în funcție de circumscripție. Alte școli din Timiș vor cere suplimentări, pentru că cererea din partea părinților a fost una mare.
Eveniment
În ultima lună, peste 130 de persoane au fost sancționate de polițiștii locali din Timișoara. Motivul: au consumat alcool pe domeniul public, în special în parcuri, piețe și în zona centrală.
Ştiri din Timiș
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Timiș le promit copiilor, de 1 Iunie, o zi grozavă. Ei pregătesc activități în mai multe localități din Timiș.
Capitală Culturală
Luna iunie începe cu două zile de șah la Muzeul Național al Banatului. Copii și părinți, împreună sau separate, sunt invitați la un turneu de șah lejer. Aceștia vor descoperi cât de distractiv poate fi „sportul minții”.
Capitală Culturală
Comuna Ghiroda a cucerit trofeul Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” de anul acesta. A concurat cu sute de artiști, recitatori în grai bănățean, expoziții, colecții etnografice și gastronomie tradițională, primind de la juriul festivalului-concurs 187 de puncte.
Utile
Joi, 30 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.