tion.ro Web analytics

Iubitorii de petreceri din Timișoara au chefuit până dimineața, ca în perioada lui Al Capone, în acest sfârșit de săptămână. Timișorenii au avut parte de cea mai bună muzică, multă distracție, dar și câteva surprize neașteptate. Totul s-a petrecut în clubul Epic Society.
Sfârșitul de săptămână se anunță a fi unul încărcat pentru petrecăreții din Timișoara. Vineri, distracția începe la Pasmatex, unde în fața publicului va ajunge celebrul Karmon, dar și alți artiști celebri. În aceeași seară și Halele Fructus vor răsuna cu cea mai bună muzică electronică, iar la pupitru vor ajunge DJ de renume. Sâmbătă este ziua concertelor. Astfel, pe scena din Daos va ajunge trupa Firma, în timp ce în The Note Pub va concerta Adi Bărar Band. Distracția din weekend va continua și duminică, iar timișorenii care vor să sărbătorească ziua de 1 Decembrie prin dans sunt așteptați în Off Office, dar și la o petrecere NighTLonG în Park Place.
Distracția de la sfârșitul săptămânii va ajunge la cote maxime, vineri, când la Pasmatex timișorenii se vor întâlni cu mai mulți artiști locali, dar și străini. În centrul atenției este Karmon, iar alături de el se vor afla Andre Hommen, dar și duoul Punu B2B Atapy. Cel din urmă, respectiv Atapy, este încântat de noul proiect muzical din care face parte, dar și de atmosfera incendiară de care se bucură de fiecare dată când vine la Timișoara. Mai mult, Atapy a povestit și ce se întâmplă dacă petrecăreții îi cer să remixeze melodii proaste.
Petrecăreții care au vrut să aibă parte de o seară plină de mix-uri reușite și de ore întregi de dans s-au adunat în Epic Society. Încă de la primele ore ale evenimentului „Epic Zodiac” și până dimineață, distracția a fost neîntreruptă.

Eveniment

Accident cu trei morți, printre care și copii, aproape de Caransebeș. Traficul este blocat
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Este gata clădirea Centrului de Arși Grav de la Timișoara. Mai trebuie cumpărate echipamentele
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere. 3

Sănătate

VIDEO. Când este recomandată operația pentru glanda tiroidă, cea mai des întâlnită intervenție în chirurgia endocrină
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.

Sănătate

Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Ştiri din Timiș

Licitația de 9 milioane de euro pentru repararea drumurilor din Lugoj, anulată. Erau prevăzute și lucrări pentru anul trecut
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026. 1

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici