Timișorenii au petrecut până dimineața în weekend. Party-urile s-au ținut lanț, iar locuitorii orașului de pe Bega au sărbătorit așa cum se cuvine „Ziua Femeii”.
Timișorenii vor avea parte de o seară spectaculoasă în compania grupului britanic Bondax. Artiștii care fac parte din acest duo vor ajunge în orașul de pe Bega în luna martie. Se pregătește un party de zile mari, cu muzică și dans până dimineața.
Unul dintre cei mai apreciați DJ de club va ajunge în acest sfârșit de săptămână la Timișoara. Este vorba despre DJ Dirty Law, artistul la care apelează vedetele atunci când își doresc o petrecere cu adevărat reușită. De la evenimente organizate de Jay-Z, Beyonce sau Karl Lagerfeld, Dirty Law se va afla vineri alături de timișorenii puși pe distracție.
Timișorenii care vor să se distreze în acest weekend vor avea de unde să aleagă. Li s-au pregătit atât petreceri, cât și concerte, iar sfârșitul de săptămână este dedicat în mare măsură doamnelor și domnișoarelor. Vineri, amatorii de rock sunt invitați în Daos la mult așteptatul eveniment de lansare al noului album Implant pentru Refuz. Sâmbătă, distracția continuă la Cafeneaua D’arc unde atmosfera va fi întreținută de Liar, Mutual Friend și George Allen. Duminică, timișorencele vor putea să se delecteze cu șhow-uri „fierbinți”, organizate special pentru a sărbători Ziua Femeii.
În această vară timișorenii se vor putea distra din zori și până în noapte la Backyard Weekend. Este vorba despre un eveniment care până acum s-a desfășurat la București, dar de anul acesta și petrecăreții din orașul de pe Bega se vor putea bucura de experiența Backyard. Cu multă muzică, film și voie bună, timișorenii vor avea parte de un weekend de neuitat.
Azi în Timișoara
Joi, 5 noiembrie, puteți merge la teatru, concerte, expoziții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără Timișoara Football Film Festival, un concert aniversar al Corului „Ion Românu” și vernisajul unei expoziții la FABER.
România
Părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi un sprijin financiar considerabil mai mare. Un proiect de lege depus în Parlament propune ca stimulentul de inserție să fie egal cu indemnizația pentru creșterea copilului la care ar fi avut dreptul părintele. În anumite cazuri, suma ar putea ajunge la 8.500 de lei lunar.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să vândă aproximativ 500 de grame de cocaină, pentru 26.000 de euro. Acesta ar fi comercializat droguri de mare risc și în luna octombrie, în municipiul Turda, unde ar fi obținut 10.700 de lei din vânzări.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Banat a primit o nouă cisternă pentru transportul apei, cu o capacitate de 30.000 de litri. Este cea de-a treia cisternă recepționată de administrația județeană pentru pompierii timișeni, potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Timiș. Achiziția a costat 483.000 de lei, fără TVA, și a fost finanțată din bugetul județului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune două noi drumuri de legătură cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru descongestionarea traficului metropolitan. Proiectele, care includ un pasaj peste Centura Sud și o bandă dedicată autobuzelor, ar urma să fie finanțate în cote egale de municipalitate și Consiliul Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Un nou centru de zi dedicat copiilor cu tulburări de comportament va fi înființat la Timișoara, printr-un proiect european în valoare de peste 5,5 milioane de lei. 60 de copii, atât din sistemul de protecție socială, cât și din comunitate, vor beneficia de evaluare psihologică și psihiatrică, consiliere, terapii și sprijin educațional. Centrul ar urma să devină funcțional în 2027.
Mapamond
Democrata Mihaela Pleșa, prima politiciană de origine română aleasă în Camera Reprezentanților din Texas, a câștigat al treilea mandat consecutiv, obținând 58% din voturile exprimate în Districtul 70. După victorie, politiciana în vârstă de 43 de ani a transmis un mesaj emoționant despre mama sa, care a fugit din România comunistă în căutarea libertății și a unei vieți mai bune în Statele Unite.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Primul an din viața unui copil este, pentru orice părinte, o lecție accelerată despre priorități.