Fratelli Lounge & Club s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de oameni care au asaltat locaţia vineri noaptea, pentru o poveste muzicală care s-a desfăşurat sub genericul And suddenly…. it’s morning!
Joi noaptea, amatorii de party s-au strâns cu mic cu mare la Scottish Pub, unde sub bagheta lui DJ Vali Florea distracţia s-a derulat la cote incendiare, până spre dimineață.
Seria de concerte de muzică improvizată Paperjam, desfăşurată în Al – Kimia, a ajuns joi seara la episodul numărul doi, ocazie cu care melomanii deschişi la experimente au avut parte de două porţii sănătoase de diversitate muzicală.
Sâmbătă noaptea, clubul Madness a fost gazda unui concurs de frumuseţe desfăşurat sub genericul Miss Valentine s Day, iar după eveniment la faţa locului distracţia s-a derulat la intensitate maximă.
Sâmbătă noaptea, amatorii de dubstep din Timişoara au avut parte de un invitat de calibru din Marea Britanie, Benny Page, petrecerea desfăşurată în Setup adunând laolaltă un public numeros şi pus pe distracţie.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, după dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre ale UE acreditați în România, că prioritatea este formarea rapidă a unui guvern cu puteri depline, subliniind că responsabilitatea pentru identificarea unei majorități revine partidelor.
Eveniment
DIICOT a efectuat marți mai multe percheziții în Bihor, într-un dosar care îl vizează pe Viorel Pașca, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Procurorii susțin că ar fi exploatat persoane vulnerabile și ar fi obținut ilegal peste 13 milioane de lei. Pașca respinge acuzațiile, iar ancheta continuă.
Mapamond
De la 1 iulie, UE introduce o taxă de 3 euro pentru coletele de până la 150 de euro importate din afara blocului comunitar. Măsura vizează în special comenzile de pe platforme precum Temu, Shein și AliExpress și urmărește întărirea controalelor vamale și protejarea pieței europene.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) prezintă bilanțul activității pentru primul semestru al anului 2026, evidențiind consolidarea rolului instituției în sprijinirea mediului de afaceri și dezvoltarea relațiilor economice naționale și internaționale.
Ştiri din Timiș
Lucrările de reabilitare și consolidare a sediului Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel” din Timișoara sunt în desfășurare, iar termenul de finalizare a fost actualizat pentru luna martie 2027, potrivit Consiliului Județean Timiș. Decalarea a fost determinată de sistarea temporară a lucrărilor în perioada rece, din cauza condițiilor tehnice.
Mapamond
Autoritățile germane au arestat un cetățean român, Nichita P., suspectat că a încercat să înființeze o organizație teroristă de extremă dreapta, cu scopul de a răsturna statul român și de a instaura un regim inspirat de nazism.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune un parteneriat cu Asociația Centrul Cultural Plai pentru reabilitarea bazei Uszoda. Organizația ar urma să investească aproape 300.000 de euro, în următorii cinci ani, într-un campus cultural, educațional și sportiv.
1
Cinema
Revista Variety și-a actualizat previziunile pentru premiile Oscar din 2027, iar printre numele care apar în calculele publicației se numără actorul Sebastian Stan și regizorul Cristian Mungiu, pentru filmul „Fjord”.