Parlamentul European solicită statelor membre să permită României și Bulgariei aderarea de îndată la spațiul Schengen, considerând că cele două țări „îndeplinesc de mult timp criteriile necesare”. Parlamentarii europeni spun că excluderea este una discriminatorie, cu un impact negativ asupra pieței unice a Uniunii Europene.
Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu" din Timișoara este prima școală din zona de vest care participă în acest an la titlul de Școala Ambasador a Parlamentului European. Proiectul urmărește promovarea valorilor europene. Cinci cadre didactice și 15 elevi sunt implicați în proiect. Până la etapa de evaluare se desfășoară activități dedicate Parlamentului European: dezbateri, informări și evenimente.
Mapamond
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale.
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.
Capitală Culturală
Forfotă mare în a doua zi, cea de vineri, la Salonul de Carte Bookfest Timișoara 2026. Echinocțiul acestei primăveri și Ziua fericirii i-au surprins pe pasionații de lectură, mici și mari, fericiți în mijlocul unui huzur al cărților, muzicii, jucăriilor și întâlnirilor literare și amicale. Salonul rămâne deschis astăzi și mâine (sâmbătă-duminică) între orele 10:00 și 20:00, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), iar accesul publicului este liber.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
1
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
5
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
3