Parlamentul ucrainean a aprobat crearea unei Gărzi Naționale din care va putea să facă parte până la 600.000 de persoane. Această decizie vine în contextul în care noul guvern ucrainean se teme de invazia armatei ruse pe teritoriul țării.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut publică lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 25 mai. Singurul liberal din Timiş aflat pe această listă este Cristian Buşoi.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a atacat Parlamentul, marţi seara, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzând senatorii şi deputaţii că „au refuzat să lase, din nou, justiţia liberă”. Atacul preşedintelui vine după ce parlamentarii au dat aviz negativ pentru începerea urmării penale în cazul lui Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor.
Cele două camere ale Parlamentului s-au reunit, marţi, în plenul în cadrul căruia Guvernul îşi asumă răspunderea pe noul program politic conceput după ieşirea liberalilor de la guvernare.
Aşa cum a cerut preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta va prezenta în faţa Parlamentului un nou program de guvernare. Sunt şi lucruri noi, dar în mare parte priorităţile sunt cele anunţate în 2012. Cu toate că cele două palate, Victoria şi Cotroceni, par să se înţeleagă, Ponta spune că între Executiv şi şeful statului „nu e deloc pace”.
România
Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
Ştiri din Timiș
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.
Cinema
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.
Mapamond
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani.
2
Eveniment
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
3
Capitală Culturală
Un tramvai al Muzeului Corneliu Miklosi se transformă, sâmbătă, 26 septembrie, într-un studio de radio deschis publicului. Timp de patru ore, între 14:00 și 18:00, aici vor avea loc emisiuni live, conversații și interviuri, în cadrul lansării unui post de radio comunitar temporar.