Gigi Becali va finanţa campania „Pe urmele lui Brâncuşi”, a anunţat iniţiatorul ei, scriitorul Laurian Stănchescu, omul care va pleca joi din Timişoara, pe jos până la Paris, ca să aducă în România osemintele celui mai mare sculptor al lumii, împlinindu-i astfel lui Constantin Brâncuşi utima dorinţă, aceea de a fi îngropat la Hobiţa. La ora 18, în faţa Operei, Stănchescu se va adresa timişorenilor îndemnându-i să-l însoţească în marşul spre Paris.
La doi ani de la prabusirea in Oceanul Pacific a avionului Airbus A330, au fost reconstituite ultimele minute de cosmar ale celor 228 de pasageri aflati la bord, pieriti cu totii in catastrofa aviatica.
Membrii formaţiei Parov Stelar vor susţine o sesiune de autografe în Iulius Mall, înaintea concertului lor care va avea loc în cadrul primei ediţii a Scottish Pub Fest, care se va desfăşura la Centrul Regional de Afaceri din Timisoara
Vremea bună de luni i-a scos pe muncitorii firmelor de drumuri din Timisoara la lucru. Conducerea Primariei Timisoara a dat dispoziţie ca primele străzi pe care se va interveni să fie cele pe care au apărut cratere uriaşe în urma îngheţului.
Membrii formaţiei Parov Stelar vor susţine o sesiune de autografe în Iulius Mall înaintea concertului lor care va avea loc în 11 martie la Timişoara, eveniment la care sunt aşteptaţi fani din mai multe oraşe ale ţării, dar şi din Ungaria.