Viitoarele parcări sub/supraterane ale Timișoarei sunt tot în stadiul de proiect la mai bine de un an de la instalarea noii administrații. Dacă viceprimarul Traian Stoia spune că ar fi investitori dornici să înceapă imediat realizarea de parcări subterane, pentru că s-a negociat cu ei încă din timpul administrației Ciuhandu, primarul Nicolae Robu afirmă că nu-și poate asuma răspunderea de a semna contractele cu aceștia pentru că... nu vrea să ajungă să dea cu subsemnatul. Robu vrea în schimb două parcări supraetajate, una în zona Oituz - Popa Șapcă și alta în zona Parcului I.C. Brătianu.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia spune că demersurile iniţiate încă din timpul fostei administraţii pentru realizarea de parcări subterane sunt blocate la ora actuală pentru că primarul Nicolae Robu trebuie să se mai gândească la aceste lucruri. Totuşi, dacă vorbim despre lucrări de infrastructură, în ceea ce priveşte planul primarului de a muta în subteran liniile de cale ferată care traversează oraşul şi de a introduce transportul cu metroul, Stoia crede că proiectul este fezabil, chiar dacă nu poate vizualiza „cu ochii minţii” cum va arăta... Timişoara viitorului.
Confruntaţi cu o lipsă acută a locurilor de parcare, unii dintre şoferi şi-au făcut un obicei din a-şi parca maşinile... în parcuri în zona centrală a Timişoarei, distrugând astfel spaţiile verzi. Poliţiştii locali i-au luat în vizor pe conducătorii auto care îşi lasă vehiculele pe strada Robespierre şi în Parcul I.C. Brătianu.
Chiar dacă 50% din veniturile obţinute din gestionarea parcărilor vor veni la primărie în noul sistem TimPark, în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzuţi bani pentru nicio parcare nouă în Timişoara. Oficialii municipalităţii spun însă că asta nu înseamnă că nu se vor face noi parcări. Pentru „marile parcări” însă se caută în continuare investitori privaţi. Conducerea primăriei are în plan, de exemplu, realizarea unei parcări cu nu mai puţin de zece nivele în zona Punctelor Cardinale, pe Oituz!
Cititorii www.tion.ro au cotinuat să trimită  pe adresa redacției poze cu „bizonii” surprinși în trafic sau în parcările din Timișoara. Una dintre cele mai interesante poze surprinde un autoturism parcat pe două locuri, într-o parcare a unui supermarket din municipiu.

Mapamond

Ungaria publică numele a zeci de mii de informatori din perioada comunistă. Dosarele vor putea fi căutate online
Ungaria va face publice, începând de miercuri, 4 noiembrie, numele a zeci de mii de persoane care au colaborat cu serviciile secrete în perioada comunistă. Documentele, păstrate timp de decenii în arhive și accesibile până acum doar în anumite condiții, vor putea fi consultate printr-o bază de date online. Măsura face parte dintr-un demers al noului guvern de la Budapesta de a clarifica trecutul țării și de a recâștiga încrederea publicului, relatează The Guardian. 2

Mapamond

VIDEO. Nouă morți după prăbușirea unui avion privat în Florida. „Nu mai avem timp”, ultimele cuvinte ale echipajului
Un avion privat de tip Learjet 60 s-a prăbușit duminică într-o zonă rezidențială din comitatul Palm Beach, Florida, provocând moartea celor nouă persoane aflate la bord. Aeronava se deplasa din Texas spre Bahamas, iar înainte de impact echipajul a transmis mai multe mesaje de urgență, semnalând o coborâre rapidă și pierderea controlului. Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate din zona accidentului. Autoritățile americane au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tragediei.

Ştiri din Timiș

Program de restaurare a monumentelor publice din Timișoara. Ce lucrări vor fi restaurate de 700.000 de euro
Primăria Timișoara pregătește un program de întreținere și restaurare a 97 de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Printre obiectivele vizate se numără Lupa Capitolina, monumentul Sfânta Maria și Sfântul Ioan de Nepomuk și monumentele Revoluției.

Ştiri din Timiș

Black Friday Ultramarin: lumea e a ta. Reduceri de până la 1.200 de euro pentru călătoriile mari!
Unele vacante inseamna cateva zile de relaxare. Altele raman cu noi o viata intreaga. In perioada 2–6 noiembrie, Ultramarin transforma Black Friday intr-o invitatie de a face planuri mai indraznete pentru anii care vin: expeditii la capatul lumii, circuite spectaculoase, croaziere, sejururi si vacante Early Booking pentru vara 2027.

Eveniment

Păcănele care funcționau fără autorizație în Timiș au prejudiciat statul cu aproape 3 milioane de lei
Trei percheziții au avut loc luni, în județul Timiș, într-un dosar care vizează funcționarea ilegală a unor aparate de jocuri de noroc. Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane de lei. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Noul prefect al județului Timiș, Adrian Pau, a depus jurământul
În prezența a numeroși invitați, Radu-Adrian Pau a depus, luni dimineață, jurământul la preluarea mandatului de prefect al județului Timiș. 2

Mapamond

Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat detașat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Iliana Iotova a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, cu aproape 58% din voturi. Scrutinul a fost însă marcat de o participare redusă. 3

Ştiri din Timiș

Elevii din Timiș au revenit la cursuri, după vacanța de toamnă
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.