Bătaie de joc de la Poliția Locală, cu girul consilierilor locali și al primăriei. Mai multe autoturisme ale oamenilor legii au fost parcate pe un teren de minifotbal al Societății de Transport Public Timișoara aflat chiar în spatele sediului Poliției Locale. Teren care a fost renovat în urmă cu doi ani și care în trecut putea fi închiriat de timișorenii dornici de mișcare.
După șase ani de TimPark și mai multe reacții, Nicolae Robu le transmite timișorenilor că, atâta vreme cât va fi el primar, în capitala Banatului nu vor apărea parcometre. Nici măcar pentru zona centrală. Robu le răspunde celor de la OPC că Timișoara avea plata parcării cu telefonul înainte ca Tel Aviv să o aibă.
Nu doar noul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Timiș, Sorin Susanu, consideră că plata parcării în Timișoara doar cu telefonul mobil este discriminatorie. De aproape patru ani, un timișorean încearcă să determine autoritățile locale să introducă automate de plată. A și dat SDM în judecată.
Problemele Primăriei Timișoara cu inspectorii pentru protecția consumatorului nu se termină doar cu cablurile aeriene. Mai nou, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a cerut municipalității să introducă și un sistem de plată a parcării care să nu depindă de telefon, dar și planșe care să demonstreze dacă locurile de parcare trasate de cei de la primărie respectă dimensiunile minime standard.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.