Un autoturism marca Ford a ars ca o torţă miercuri dimineaţă într-o parcare din Lugoj. În doar câteva minute maşina a fost distrusă aproape în totalitate. Pagubele se ridică la peste 3.000 de euro, prejudiciul nemaiputând fi recuperat, deoarece proprietara nu avea asigurare casco.
Ce se întâmplă uneori în parcările din zonele de blocuri din Timişoara depăşeşte orice imaginaţie. Un locuitor de pe Intrarea Crângului care voia să-şi ducă copilul la doctor s-a trezit, vineri dimineaţă, că nu poate ieşi cu maşina din parcare din cauza unui şofer care blocase accesul lăsându-şi autoturismul acolo. Oamenii din zonă au fost nevoiţi să ducă tratative circa două ore cu Poliţia Locală pentru ridicarea respectivului autoturism.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, marţi, un proiect de hotărâre care prevede prelungirea abonamentelor TelPark eliberate în februarie, gratuit, cu încă o lună, pentru că şoferii nu au avut unde să parcheze din cauza mormanelor de zăpadă de pe străzi pe parcursul acestei luni.
Pensionarii cu venituri reduse pot beneficia de o reducere la preţul abonamentelor de parcare TelPark. Reprezentanţii ADP Timişoara au venit cu unele precizări cu privire la acordarea acestora. Se acordă o reducere de 50 la sută pentru cei cu pensie sub 700 de lei pe lună.
Chiar dacă la Timişoara nu a mai nins în ultimele zile, multe parcări din oraş sunt în continuare pline de zăpadă. Locurile de care beneficiază plătitorii de TelPark sunt acum şi mai puţine, şoferii fiind obligaţi să parcheze printre nămeţi, deşi cei care gestionează parcările cu taxă, mai exact societatea ADP, ar trebui să se ocupe de deszăpezire, spun oficialii primăriei.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 9 - 15 februarie 2026.
Eveniment
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
3
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.