tion.ro Web analytics

Parcare pe termen scurt în apropierea pieţelor agroalimentare din zona centrală a Timişoarei. Mai ales că unii pieţari obişnuiesc să îşi ţină marfa prin maşini în parcări! Aleşii locali au adoptat în această săptămână o hotărâre care prevede schimbarea zonei tarifare în apropierea pieţelor Timişoara 700 şi Badea Cârţan. Pe străzile de lângă aceste pieţe se vor aplica tarifele din zona verde a TimPark, care se aplică şi în fostele parcări cu barieră din centru: mai mari!
Aşa cum v-am anunţat deja, tarifele TimPark rămân la acelaşi nivel în 2015. Abonamentele de parcare pentru anul viitor au fost deja puse în vânzare începând de miercuri. Societatea Drumuri Municipale organizează şi o tombolă în cadrul căreia pune la bătaie trei abonamente, condiţionând participanţii să-şi dea acordul pentru a primi SMS-uri cu caracter informativ şi comercial.
Clienţii mall-ului din Timişoara, aflaţi la cumpărături în dimineaţa zilei de vineri, au asistat la aterizarea unui elicopter în parcarea centrului comercial. Aparţinând Armatei Române, acesta a sosit aici pentru a fi expus în cadrul evenimentului dedicat Zilei Armatei Române.
În curând vom avea mai multe străzi pietonale în centrul vechi al Timişoarei, odată ce se finalizează lucrări de reabilitare începute pe bani europeni, dar nu şi o parcare de mari dimensiuni. Nu sunt investitori interesaţi să realizeze o parcare supraetajată în condiţiile impuse de autorităţile locale. La cea de-a doua selecţie de oferte organizată de societatea Drumuri Municipale pentru construirea parcării cu 500 de locuri din spatele centrului comercial Bega n-au depus nimeni nicio ofertă. Termenul a fost prelungit...

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Periam
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane.

Ştiri din Timiș

Copiii României, abandonați în online. Salvați Copiii cere interzicerea totală a rețelelor sociale pentru cei sub 13 ani
Accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale a devenit una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății mintale, siguranței și dezvoltării lor armonioase, avertizează Organizația Salvați Copiii România, care solicită intervenții legislative urgente și ferme.

Eveniment

Cinci persoane reținute la Sânnicolau Mare după ce au furat un portofel și au cheltuit banii
Miercuri, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut cinci persoane bănuite de furt într-un magazin din localitate.

Turism

FOTO. Descoperă Jimbolia: șase muzee, natură și experiențe culturale la doar o oră de Timișoara
Weekendul acesta, dacă vrei să profiți de vremea frumoasă și să evadezi din oraș, Jimbolia este destinația ideală. La doar o oră de mers cu mașina din Timișoara, orașul te întâmpină cu șase muzee, case memoriale și o zonă naturală impresionantă, cu bălțile de la marginea orașului.

Sănătate

Radioterapie pentru pacienții oncologici din tot vestul țării, la Spitalul Municipal Timișoara
Clinica de Radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara asigură servicii de radioterapie pentru pacienți oncologici din vestul țării și funcționează în prezent cu două acceleratoare liniare, iar un al treilea ar putea fi disponibil de anul viitor.

România

FOTO. Mașina lui Klaus Iohannis, scoasă la licitație de stat pentru doar 1.000 de euro
V-ați dorit vreodată să vă simțiți ca un șef de stat sau ca un primar? Mai exact, ca unul cărui i-a plăcut mereu confortul și plimbările. Mașina de protocol condusă de fostul președinte al României, Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu prin Casa de Licitații A10 by Artmark. Autoturismul are un preț de pornire de numai 1.000 de euro. La aceeași licirație sunt scoase și ceasuri de aur care costă de 20 ori mai mult. 3

Ştiri din Timiș

Se reabilitează „Școala mică” din Plopi. Va fi folosită de grădinița cu program prelungit
Clădirea degradată a „Școlii Mici” din cartierul Plopi va fi reabilitată de Primăria Timișoara și transformată, printr-o investiție de 10 milioane de lei, într-o grădiniță modernă cu program prelungit, care va oferi locuri suplimentare pentru copiii din zonă.

Capitală Culturală

„Simfonia iubirii", un grandios concert romantic la Timișoara
De la Mozart, la Rossini și Donizetti, de la Verdi, Puccini, Ceaikovski și până la Ennio Morricone, cele mai frumoase acorduri din muzica lumii vor celebra „Simfonia iubirii"! Concertul condus de carismaticul dirijor-violonist Bogdan Costache îl va readuce pe cea mai importantă scenă timișoreană pe copilul-minune al chitarei clasice, Gabriel Popescu, alături de profesorul și mentorul său, Mădălin Antonesei.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici