Prima parcare de cartier a Timișoarei, promisă în urmă cu aproape un an, încă nu este gata. Primarul Nicolae Robu spune că n-a primit informațiile finale de la proiectant, dar le-a dat un ultimatum „unor responsabili importanți” din primărie, să stea cu gura pe contractanți și să pună în mișcare proiectele de investiții. Iar parcările etajate promise anul trecut reprezintă doar o mică parte din ele.
Prima parcare cu etaj care va apărea între blocurile din Timișoara va fi gata la anul. Este ultima promisiune a primarului Nicolae Robu, care spune că a reușit în sfârșit să se întâlnească cu proiectantul pus la muncă de SDM. Așa cum era de așteptat, proiectul nu e gata, dar edilul-șef are ultimele detalii: primul nivel va fi mai jos decât solul.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3