Lucrările la parcarea supraetajată din ansamblul mixt Openville evoluează cu rapiditate, urmând ca aceasta să devină funcţională în toamnă. Constructorii au finalizat lucrările de infrastructură și demisolul parcării, iar în prezent se înalță parterul. Parcarea va fi printre cele mai mari de acest fel din România (23.000 mp suprafaţă desfăşurată) şi va pune la dispoziţia clienţilor peste 900 de locuri, configurate pe şase niveluri: demisol, parter şi patru etaje.
ADVERTORIAL. Compania Iulius va investi 11 milioane de euro în realizarea unei parcări supraetajate, în ansamblul mixt Openville, prima de acest fel din Timişoara. Situată în proximitatea Iulius Mall, aceasta va fi printre cele mai mari din ţară, cu o capacitate de peste 900 de locuri. Lucrările vor începe în primăvară şi vor fi finalizate în toamnă.
Continuă demersurile pentru realizarea primei parcări supraetajate din centrul Timişoarei, care ar urma să fie construită în Piaţa Mareşal Ferdinand Foch, în spatele magazinului Bega, dacă se vor găsi investitori dornici să se asocieze cu societatea Drumuri Municipale (SDM) pentru un astfel de obiectiv. SDM a anunţat oficial demararea selecţiei de oferte.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţă lansarea unei licitaţii pentru contractarea unui partener privat care să ridice o parcare supraetejată în centrul oraşului, în Piaţa Mareşal Ferdinand Foch din spatele magazinului Bega. Noua parcare, pe structură metalică, ar urma să fie realizată pe amplasamentul actualei parcări şi să fie... cel puţin cât magazinul de înaltă, din spusele primarului Nicolae Robu. Municipalitatea va pune la dispoziţie terenul, iar investitorul va construi parcarea şi va primi drept de exploatare. Vedeţi ce tarif vor să impună autorităţile locale din start!
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.