De ceva timp, în zona de nord a localitaţii, mai exact la San Siro a fost amenajat un teren pentru fotbal si un spaţiu pentru recreere.
Edilii timişoreni au inaugurat, marţi, un nou parc reamenajat. Este vorba de Parcul Arcidava, situat într-o zonă de case, în apropiere de strada Mureş şi linia tramvaiului 7. Dacă înainte acolo era doar un spaţiu verde cu bănci şi alei, acum s-au realizat şi o fântână, un mic loc de joacă pentru copii şi un loc destinat căţeilor.
Inaugurări cu tăieri de panglică şi fanfară de Ziua Timişoarei. Edilii timişoreni au inaugurat marţi două parcuri din oraş care au fost reamenajate: unul cu bani de la bugetul local, pe bulevardul Sudului, unde a fost plin de lume şi a cântat fanfara, şi celălalt refăcut de către o companie privată, la Punctele Cardinale.
Consilierii locali au aprobat, marţi, bugetul local al Timişoarei pe 2010. Suma alocată investiţiilor este mai mare ca anul trecut, dar primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat că în caz de forţă majoră primăria ar putea fi contracta un împrumut. Pentru reparaţii la străzi s-a alocat mai puţin ca în 2009, autorităţile bazându-se pe încasarea taxei de tranzit. Vedeţi principalele investiţii din 2010!
Dacă anul trecut Primăria Timişoara a construit sau reamenajat şase parcuri, anul acesta, din cauza cheltuielilor mari de intreţinere a spaţiilor verzi existente în municipiu şi a constrângerilor bugetare, municipalitatea nu va mai face investiţii noi în acest domeniu.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Ştiri din Timiș
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
1
Ştiri din Timiș
O banală operațiune de vopsire a gardului din Parcul Pădurice, din zona Soarelui, a stârnit revoltă după ce muncitorii au ajuns să „vopsească” inclusiv broaștele din iaz. Situația, semnalată de o cititoare, ridică semne de întrebare privind impactul asupra mediului și intervenția autorităților.
7
Ştiri din Timiș
Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.