După doi ani de la începerea lucrărilor, conducerea Primăriei Timişoara a inaugurat, marţi, cu fast şi fanfară, Parcul Poporului. Investiţia este dată ca finalizată, deşi timişorenii au atras atenţia că gardul construit acum este de o mult mai proastă calitate decât cel făcut în urmă cu 100 de ani, iar cărămida se sfărâmă.
Fanfara militară din Timișoara va concerta, de duminică, în aer liber, în Parcul Central. Evenimentul este primul dintr-o serie de concerte ce vor avea loc de două ori pe lună, până în toamnă.
După opt ani de amânări şi discuţii, în luna mai vor începe, în sfârşit, lucrările de reabilitare a Parcului Copiilor din Timişoara. Licitaţia pentru atribuirea acestui contract a fost câştigată de societatea Horticultura, cu preţul de circa 2 milioane de euro. Lucrările ar trebui să fie finalizate până în luna octombrie a acestui an.
Imagini incredibile pentru tatăl a doi copii care se afla miercuri într-un loc de joacă aflat în zona Steaua din Timişoara. Câţiva dintre copiii aflaţi în parcul special amenajat pentru joacă fumau cu dezinvoltură. Mai şocantă i s-a părut atitudinea unor bunici, care nu numai că nu le-a atras atenţia micuţilor că fumează de la o vârstă atât de fragedă, dar trăgeau din ţigară cot la cot cu copiii.