tion.ro Web analytics

Timișoara are, și în acest an, paradă militară de Ziua Națională a României. Aceasta se va desfășura, teoretic, începând cu ora 11:50, prin fața Catedralei Mitropolitane și prin zona adiacentă. Iată programul tuturor manifestațiilor oficiale, dar și restricțiile de trafic impuse de autorități din cauza acestora.
La mulți ani, România! Deși temperaturile exterioare au scăzut sub zero grade, timișorenii sunt așteptați să sărbătorească Centenarul Marii Uniri în stradă. Vor fi Parada Centenarului, o paradă a tramvaielor istorice, o defilare cu torțe, muzică populară, dar și muzică ușoară. În centru vă așteaptă o nouă ediție a Târgului de Crăciun.
Manifestările programate pentru Ziua Națională dau peste cap și circulația mijloacelor de transport în comun, sâmbătă. Mai multe linii de autobuz sau troleibuz vor avea traseele deviate până la finalul paradei militare de pe Bd. Take Ionescu. Atenție, este interzisă circulația pe mai multe străzi, dar și parcarea!
Program încărcat de 1 Decembrie la Timișoara. Autoritățile locale au pus în sfârșit la punct programul complet al manifestărilor, astfel că vă așteaptă în stradă încă de la primele ore ale dimineții. Vor fi ceremonii diverse, o paradă militară nemaivăzută pe Bd. Take Ionescu, va fi scos pe străzi tramvaiul tras de cai, va avea loc tradiționala retragere cu torțe, iar în Piața Victoriei vor fi concerte.
La Timișoara va avea loc, în organizarea Muzeului Național al Banatului, un eveniment de reconstituire istorică a Primului Război Mondial. Vor fi spectacole artistice și de reconstituire istorică puse în scenă de profesioniști, prezentări de uniforme, arme și echipament ale armatelor participante în Primul Război Mondial, vor fi lecții interactive de duel ofițeresc și scrimă cu baioneta, muzică live, teatru și coregrafii de lumină și foc și... salve de tun. Vă prezentăm programul evenimentului.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Nou serviciu de bikesharing la Timișoara: I’Velo, susținut de BCR
ADVERTORIAL. Sâmbătă, 11 mai, a fost lansat un nou serviciu de bikesharing la Timișoara: I’Velo, proiect implementat de Green Revolution, dar susținut de BCR și alți parteneri privați. Serviciul va fi gratuit timp de un an, timp în care va fi operat de cei care l-au și lansat, după care va fi donat primăriei, care își propune, în principiu, să găsească un operator privat care să îl administreze.

Ştiri din Timiș

RETIM informează: soluții de contact în caz de necolectare a deșeurilor în Zona 1 Timiș
Stimați clienți, în cazul în care vă aflați în situația în care deșeurile nu au fost colectate conform programului, puteți apela în weekend Dispecerat non-stop la numărul de telefon 0256-499-490.

Ştiri din Timiș

S-a tras la sorți ordinea pe buletinele de vot de la CJT. Simonis și UDMR vor fi primii
Sâmbătă, 11 mai, Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Timiș a tras la sorți ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot candidații la Consiliul Județean Timiș. Pentru președinția instituției, prima opțiune va fi Simonis, în timp cea ordinea listelor de consilieri județeni va începe cu cea a UDMR. 2

Capitală Culturală

PROGRAM. Puya, Erika Isak, Onyx și Nane concertează în Complexul Studențesc, de Zilele Studenților Timișoarei
Universitatea Politehnica Timișoara nu le oferă studenților doar cursuri și seminarii, ci și momente de distracție. Artiști români și străini vor urca pe scenă, în Complexul Studențesc, cu ocazia Zilelor Studenților Timișoarei, organizate luna aceasta. Vor avea loc și proiecții de film în aer liber și bătăi cu apă.

Capitală Culturală

Învață să restaurezi opere de artă folosind tehnologia de vârf, la Muzeul Național de Artă din Timișoara
Un workshop de microscopie de ultimă generație în restaurarea operelor de artă va avea loc săptămâna viitoare la Muzeul Național de Artă din Timișoara.

Ştiri din Timiș

HIPOACUZIE: Cauze comune și modalități de prevenire
ADVERTORIAL. Hipoacuzia sau pierderea auzului este o problemă de sănătate publică tot mai des întâlnită la nivel mondial, afectând peste jumătate de miliard de persoane și având un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de comunicare a indivizilor afectați.

Capitală Culturală

Tabără sponsorizată pentru 12 artiști la Buzad
Se caută 12 artiști pentru hubul de creație muzicală din satul timișean Buzad.

Eveniment

FOTO. Bicicliștii din Timișoara au primit veste reflectorizante de la polițiștii rutieri
Poliția Rutieră îi ajută pe bicicliștii timișoreni să fie mai siguri pe drumurile publice. Aceștia au primit în dar veste reflectorizante, scopul creșterii vizibilității acestora pe timp de noapte. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici