Pacienții vor respect atunci când sunt față în față cu doctorul sau asistenta. Nu de puține ori aceste relații, datorită mai multor factori, au de suferit. Pacienții sunt, uneori, repeziți de doctori, li se vorbește de sus, iar acest lucru nu le oferă deloc un „tratament” bun. Este adevărat, și doctorii sunt uneori agresați verbal și chiar fizic de către pacienți, dar acum am ales să vorbim despre respectul de care au nevoie pacienții de la cadrele medicale. L-am întrebat despre acest lucru pe doctorul Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.
Pacienții vor respect. Este adevărat, și doctorii vor respect de la cei pe care-i tratează, dar, în ziua de azi, această atitudine este, poate, din ce în ce mai puțin regăsită în relația doctor-pacient. Abordăm, de data aceasta, nevoia de respect a pacienților în relația cu doctorii, asta deși nu neagă nimeni că mulți doctori sunt agresați, cel puțin verbal, de cei pe care-i tratează.

Capitală Culturală

Două orchestre și două coruri pe aceeași scenă, pentru Recviemul german de Brahms, în Timișoara Muzicală
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la unul dintre cele mai ample evenimente ale stagiunii sale: interpretarea monumentalei lucrări „Un recviem german” de Johannes Brahms, într-un concert vocal-simfonic extraordinar ce va reuni pe scena Sălii Capitol Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul, alături de Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Arad.  Concertul va fi dirijat de maestrul Gabriel Bebeșelea, avându-i ca soliști pe soprana Nadine Koutcher și baritonul Jungrae Noah Kim. 

Ştiri din Timiș

Pasajul Slavici–Polonă intră în reconstrucție. Ruben Lațcău: „Lucrările încep luna aceasta”
Unul dintre cele mai aglomerate și problematice noduri rutiere din Timișoara intră într-un amplu proces de modernizare. 1

Eveniment

FOTO. Accident grav în Dudeștii Noi. O mașină s-a răsturnat, iar o femeie a rămas încarcerată
Pompierii din cadrul ISU Timiș au intervenit, vineri după-amiază, la un accident rutier produs în localitatea Dudeștii Noi.

Eveniment

Biciclist lovit pe trecerea de pietoni, în Timișoara. Victima a ajuns la spital
Un accident rutier soldat cu rănirea unui biciclist a avut loc vineri, în Timișoara, în zona pasajului pietonal care face legătura între strada Nera și bulevardul Republicii. 1

Ştiri din Timiș

Tot mai mulți timișoreni aleg transportul public. Fritz: „Investițiile noastre dau roade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a transmis, vineri, că investițiile realizate în ultimii ani în transportul public încep să producă efecte vizibile, atât prin creșterea numărului de călători, cât și prin majorarea încasărilor din bilete și abonamente. 15

Capitală Culturală

Biletele pentru festivalurile TESZT și FemminiCity au fost puse în vânzare
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara anunță punerea în vânzare a biletelor pentru cea de-a 16-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, precum și pentru FemminiCity Theatre Festival – Women for Women. Ediția din acest an a TESZT se desfășoară între 23 și 30 mai, reunind spectacole din mai multe țări, producții indoor și outdoor, performance-uri, instalații, concerte și evenimente conexe pentru fiecare vârstă.

Eveniment

Caz grav la Timișoara: bărbat de 30 de ani, reținut de DIICOT pentru materiale porno cu copii
Un bărbat de 30 de ani din Timișoara a fost reținut de procurorii DIICOT, fiind cercetat pentru pornografie infantilă, după ce ar fi deținut și distribuit materiale cu minori și ar fi folosit o identitate falsă pe rețelele de socializare pentru a contacta tinere și a le determina să trimită conținut cu caracter sexual. 1

Ştiri din Timiș

Dominic Fritz: „Datoria Timișoarei a crescut cu zece milioane de lei din cauza deprecierii leului”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat vineri că deprecierea accentuată a leului din ultimele zile are deja efecte directe asupra bugetului local al municipiului. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici