Un schelet de cămilă, lăsat probabil în urmă de una dintre primele caravane comerciale ajunse în Pașalâcul Timișoarei, a fost descoperit de arheologi într-un complex adâncit din Piața Unirii.
Vestigii spectaculoase au ieșit la iveală pe strada Lucian Blaga. Arheologii au descoperit o întreagă stradă turcească de secol XVII, casă lângă casă, care se întinde în același plan cu al străzii de astăzi. Cercetarea de aici se apropie de final, iar urmele trecutului vor fi, din nou, îngropate și ascunse privirilor pentru ani și ani.
O stradă otomană bombardată de armatele prințului Eugeniu de Savoya: asta au găsit arheologii sub asfaltul străzii care astăzi poartă numele învingătorului. Mai mult, din impresionanta amenajare stradală medievală au ieșit la iveală chiar și fragmente ale proiectilelor cu care artileria habsburgică a cucerit, în 1716, Cetatea Timișoarei.
Chiar dacă noroiul îngreunează pentru toată lumea lucrurile, arheologii din Piața Sf. Gheorghe au ajuns cu cercetările la al doilea nivel medieval, respectiv înainte de jumătatea secolului al XV-lea. În anumite zone, săpăturile au atins stratul steril, semn că șantierul arheologic se apropie de final. Începând de joi, echipa coordonată de prof.dr. Florin Drașovean a pătruns și sub biserica iezuită, loc de care se leagă o veche legendă a Timișoarei.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
1
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
1
Eveniment
Cinci vietnamezi au fost prinși de polițiștii de frontieră din Sânnicolau Mare în timp ce încercau să treacă fraudulos granița din România în Ungaria, în încercarea de a ajunge în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion a surprins trei cai lăsați liberi în zona Lunei din cartierul Fabric.
1