Mirela Toc, angajata primăriei care a fost dată afară printr-o dispoziție a primarul Dominic Fritz, dar a câștigat procesul împotriva instituției, va fi reintegrată în Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (DGPLMSTF). Este vorba de direcția care a fost creată pentru Culiță Chiș, după ce și acesta a câștigat un proces împotriva conducerii instituției.
În ședința de marți, 16 ianuarie, consilierii locali din Timișoara au aprobat un proiect referitor la planul de restructurare a Societății de Transport Public Timișoara (STPT). Unul nou, care apare la doar câteva luni de la precedentul, dar a cărui aprobare este necesară, potrivit legii privind reducerea cheltuielilor bugetare.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj lansează un apel ferm către cetățeni pentru menținerea unui dialog civilizat în spațiul public online. Reprezentanții instituției subliniază că înțeleg existența unor nemulțumiri, critici sau frustrări și că acestea sunt binevenite, atâta timp cât sunt exprimate cu respect.
Eveniment
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Agenda
Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar Almanahul Agenda 2026 este deja disponibil în rețeaua tutungeriilor Tabac Xpress. Publicația aduce împreună articole de lifestyle, cultură și dezvoltare personală, prezentate într-un format modern și ușor de parcurs.
Horoscop
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.
Utile
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.