Milioane de internauţi din Europa, utilizatori ai sistemului de operare Windows vor putea alege, de luna viitoare, ce browser de Internet doresc să utilizeze, a anunţat Dave Heiner, oficial Microsoft, pe blogul microsoftontheissues.com.
Timisoara: Fostul regizor şi director al Teatrului Naţional, Ioan Ieremia, a intrat miercuri în greva foamei, în semn de protest faţă de conducerea acestei instituţii de cultură care, susţine el, nu îi permite să pună în scenă o ultima piesă, pentru a marca ieşirea sa „onorabilă” din activitate.
Marţi se împlinesc 63 de ani de la primul spectacol al Operei din Timisoara. Ocazie cu care va avea loc o întâlnire între artişti şi public, în foaierul instituţiei de cultură.
Doliu la Opera Naţională Română din Timisoara. Marius Iuliu Mare, una dintre figurile emblematice ale scenei culturale a oraşului, a murit, sâmbătă, la vârsta de 52 de ani, din cauza unor probleme cardiace.
Târgul de primăvară organizat de Primăria Timişoara, dedicat sărbătorilor pascale, se va deschide oficial vineri. Zeci de comercianţi îşi vor prezenta produsele în căsuţele amplasate în Piaţa Victoriei. Mititeii şi gulaşul vor lipsi de această dată!
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
1
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România.
16
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
18