Pe 25 septembrie se va da starul stagiunii 2011/2012 a Operei Naționale Române din Timisoara, cu spectacolul "Adriana Lecouvreur", de Francesco Cilea. Până atunci însă, timişorenii se vor putea bucura la sfârşitul lunii august de o nouă ediţie a "Festivalului de operă şi operetă" din Parcul Rozelor. 
Luna august va însemna din nou întâlnirea cu opera şi opereta într-un festival cu parfum de roze, eveniment ce atrage în fiecare an mii de timişoreni. Opera Naţională Română din Timişoara, împreună cu Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului, propune în acest an o ediţie colorată şi de două ori mai bogată a Festivalului de Operă şi Operetă din Parcul Rozelor.
Să-i cucereşti pe austrieci cu propriile lor arme este, fără îndoială, o artă. Artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara participă, pentru al cincilea an consecutiv, la Festivalul de Operetă de la Kufstein. Austriecii plătesc între 29 şi 75 de euro pe bilet, ca s-o întâlnească pe Prinţesa circului, într-o cetate medievală.

„Vissi d’arte” se intitulează concertul de arii ce va avea loc vineri, 17 iunie 2011, de la ora 19, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, un eveniment artistic deosebit, organizat în colaborare cu Academia „Gaetano Donizetti” din Masate-Milano, Italia.

Final de stagiune cu avanpremieră "pe sticlă" la Opera din Timişoara. Un asasinat misterios care a inspirat o operă celebră este povestea tulburătoare care va încheia stagiunea la Opera Naţională Română din Timişoara. „Adriana Lecouvreur”, cea mai nouă producţie a scenei lirice timişorene, le va fi prezentată melomanilor, cu distribuţia premierei, duminică, 19 iunie, de la ora 19.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 1

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu. 16

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,. 6

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 20

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici