tion.ro Web analytics

Opera Națională Română din Timișoara reia unul dintre spectacolele sale rar jucate, într-o excelentă distribuție, invitându-și publicul într-o lume deopotrivă pasională și superficială, unde intrigile, luxul și cele mai nobile sentimente se țes într-o urzeală fatală. „Adriana Lecouvreur”, opera lui Francesco Cilea, este inspirată de o tragedie reală, care a făcut vâlvă în lumea pariziană a secolului XVIII. La Timișoara rolul divei o are grațioasă interpretă pe soprana Carmen Gurban, iar rolul rivalei asasine e jucat de mezzosoprana Ramona Zaharia.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că au făcut diligenţe la Guvern pentru ca Ministerul Culturii să aloce fonduri pentru reabilitarea clădirii Operei, măcar pentru refacerea faţadei şi a acoperişului în primă fază. În acest context, primarul Nicolae Robu propune ca vechile statui care ar exista ascunse în frontispiciu să fie expuse pe piedestaluri de o parte şi de alta a intrării în Operă. Oficialii municipalităţii nu ascund faptul că deocamdată au doar idei şi promisiuni de finanţare.
Concert-bijuterie la Filarmonica Banatul, perfecțiunea violoncelului într-un „dublu” de Haendel, cu Alexandra Guțu și Filip Papa. Muzică de Queen într-un balet rock și Adriana Lecouvreur la Operă. Circus Mundi, Cehov, Vișniec, Frații Presniakov și furiosul Harold Pinter pe afișele teatrelor din urbe. Vernisaj în compania unui ministru la Helios, lansare de carte la D Arc și Kindlein - ”cântărețul cu poeziile” la Cărturești. Itinerariul cultural al timișorenilor este plin de tentații în acest sfârșit de săptămână.
O adevărată cură de teatru, cu drame, mituri, povești de dragoste și comedii. O operetă în care dragostea și banii fac casă bună. Muzică de Mozart, Hoffmeister și Haydn. O porție bună de realism capitalist și un Revelion fantasy Acestea sunt "ingredientele" unui weekend plin de desfătări pentru consumatorii de cultură din Timișoara.
Mai mult de jumătate dintre timișoreni, respectiv 52%, se declară mulțumiți de oferta culturală a orașului. Asta, deși aproape trei sferturi dintre concitadini spun că nu merg la spectacolele teatrelor german și maghiar, 37% nu merg niciodată la Teatrul Național, 39,3% nu ajung la Operă, 47% nu merg la Filarmonică, iar 45% nu au călcat în Muzeul de Artă. Asta reiese din răspunsurile celor 1.110 persoane chestionate în Timișoara, în cadrul studiului sociologic prezentat de Institutul Intercultural Timișoara (IIT), miercuri, la Primărie. Interesant este că amatori de manele s-au declarat doar 4% dintre cei întrebați.

Horoscop

Lună Nouă în Săgetător, în 20 decembrie
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.

Eveniment

Accident pe Drumul Boilor. Patru persoane au ajuns la spital
Un accident rutier a avut loc astăzi de dimineață pe Drumul Boilor din Timișoara.

Eveniment

Trei răniți, dintre care unul grav, după un accident feroviar în Săcălaz
Un tren și un autoturism s-au ciocnit în comuna Săcălaz, provocând rănirea a trei persoane, dintre care una grav. 1

Eveniment

Bărbat scos din Bega și transportat la spital inconștient, după o intervenție a scafandrilor în miez de noapte
O persoană a fost scoasă din râul Bega, azi-noapte, după ce autoritățile au fost alertate prin 112 că aceasta ar fi căzut în apă, în zona podului de pe strada Dragalina.

Eveniment

Sărbători în siguranță. Recomandările autorităților din Timișoara pentru drumuri, locuință și cumpărături
Sărbătorile de iarnă se apropie, iar autoritățile din județul Timiș au transmis, la solicitarea Tion, o serie de recomandări pentru ca timișenii să fie în siguranță, atât acasă, cât și în trafic sau în spațiile publice aglomerate.

Utile

Programul marilor magazine din Timișoara de Crăciun și Anul Nou
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 20 decembrie, puteți merge la FABERLAND sau la Harababura Vinyl Fair, la diverse ateliere, la teatru sau la film. Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean sunt deschise.

Eveniment

FOTO. Mașină scăpată de sub control la intrarea în Remetea Mare. O femeie a fost rănită
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici