Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.

Ştiri din Timiș

Explozie de la o butelie într-o localitate din Timiș. Două persoane cu arsuri
Pompierii intervin sâmbătă în localitatea Țipari după o explozie la o butelie.

Eveniment

Accident cu două persoane rănite la Sânnicolau Mare
Un bărbat de 42 de ani a provocat un accident rutier în Sânnicolau Mare, sâmbătă.

Ştiri din Timiș

Atenție la copii în aglomerație. Copil găsit după un pelerinaj în Timiș
În timpul unui pelerinaj la Mănăstirea Timișeni, o mamă a cerut ajutorul jandarmilor după ce și-a pierdut copilul într-o zonă aglomerată. Autoritățile atrag atenția asupra supravegherii copiilor. 1

Ştiri din Timiș

Cine va conduce Primăria Timișoara după Fritz? Consiliul local a ales „interimarul” încă din 2024
Mandatul lui Dominic Fritz ar putea înceta după intrarea în vigoare a noii Legi ANI, iar Timișoara ar ajunge să aibă un primar interimar înaintea alegerilor parțiale. Cine preia atribuțiile și cât durează procedura? 5

Ştiri din Timiș

Încă două zile de CODRU Festival. Prima zi cu zeci de mii de persoane
CODRU Festival continuă în acest weekend la Pădurea Verde din Timișoara, după o primă zi cu zeci de mii de participanți și concerte susținute de Robin and the Backstabbers, Damian & Brothers, S.A.R.S. și Alternosfera.

Ştiri din Timiș

Lucrările de la Slavici-Polonă avansează bine. Viceprimarul Lațcău, încrezător că șantierul va fi închis anul viitor
Lucrările la pasajul Slavici-Polonă avansează, însă traficul din zonă rămâne o problemă la orele de vârf. Primăria așteaptă avizul CFR pentru drumul provizoriu care va prelua o parte din trafic. 2

Eveniment

Zece persoane reținute după furtul cablurilor CFR. Sume enorme găsite la percheziții
În urma perchezițiilor din 27 august pentru furturi de cabluri CFR, polițiștii au reținut sume uriașe și mai multe persoane.

Eveniment

Urmărire pe străzile din Lugoj. Mai multe persoane au fost rănite de un șofer beat
Un bărbat de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Lugoj, după ce în noaptea de 29 august a refuzat să oprească la semnalul agenților și a provocat un accident.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici