Obezitatea infantila este din ce in ce mai intalnita in randul copiilor nostri. Astfel, numeroase organizatii de sanatate ce si-au luat angajamentul sa produca, sa finanteze si sa difuzeze programe care promoveaza un stil de viata echilibrat, destinat copiilor.
Secretul unui corp zvelt constă în a dormi bine noaptea, după cum ne informează un studiu prezentat la o conferinţă internaţională despre obezitate.
Obezitatea este la fel de dăunătoare
sănătăţii ca fumatul, antrenând
riscuri de deces prematur similare, care se dublează
dacă cei doi factori sunt combinaţi, potrivit
unui studiu publicat în British Medical Journal.
sănătăţii ca fumatul, antrenând
riscuri de deces prematur similare, care se dublează
dacă cei doi factori sunt combinaţi, potrivit
unui studiu publicat în British Medical Journal.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.
Ştiri din Timiș
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță începerea unor lucrări importante de infrastructură rutieră în județul Timiș. Începând cu 23 martie, va demara consolidarea unui tronson din drumul național DN 59B, între localitățile Cruceni și Livezile.
1